Pentru practica medicală este demnă de luat în discuţie funcţia terapeutică a muzicii, dezvoltată la un nivel impresionant în zilele noastre, în cadrul unei veritabile ramuri a psihoterapiei, denumită muzicoterapie. Aceasta a ajuns să fie exercitată de specialişti de diverse formaţii: medici, psihologi, muzicieni, dar unificaţi prin indisciplinaritatea demersului psihoterapeutic: muzică–psihologie–medicină, pornit tocmai de la esenţa efectelor muzicii în plan psihologic prin releu psihosomatic sau chiar direct, al vibraţiilor sonore – în plan somatic.

   S-a ajuns astăzi să fie utilizată muzica – în cadrul unor riguroase programe terapeutice – într-o largă gamă de afecţiuni patologice, psihiatrice, neurologice, chirurgicale şi din domeniul specialităţilor medicale (cardiologie, gastroenterologie, reumatologie etc.), dar şi în oncologie sau medicină paliativă. Un câmp de aplicaţii extrem de larg al efectelor cathartice şi stimulante ale muzicii – de limitare sau prevenire a stresului – îl constituie psihologia clinică, cea care beneficiază şi de utilizarea proprietăţilor muzicii pentru creşterea performanţelor învăţării (memorie – muzică barocă şi gândire – efectul Mozart).

   În anul 1994, când am fondat disciplina de psihologie medicală la UMF „Carol Davila“ Bucureşti, pe lângă selecţionarea principalelor direcţii de cercetare în acest domeniu didactic desprins din psihosomatică, am inclus, cu destulă timiditate, o serie de studii despre efectele psihologice ale muzicii (piese simfonice şi camerale) asupra unor parametri afectivi (emoţii pozitive şi negative), cognitivi (reprezentări, idei etc.) la subiecţii normali (în special studenţi) şi la bolnavii depresivi. Incluzând aceste rezultate în monografia originală „Muzicoterapia receptivă“ (2004), unde ele au fost prezentate în rezumatul în limba engleză de la sfârşitul cărţii, am fost plăcut surprins de a fi invitat la Heidelberg apoi la Berlin, spre a le prezenta în cadrul congreselor internaţionale.

   De atunci, în ritm accelerat, au apărut o serie de lucrări originale pe plan internaţional, datorate unor tineri şi entuziaşti colaboratori, fie studenţi (lucrări de diplomă), fie doctoranzi, fie membri ai Societăţii de Psihosomatică şi Medicină Comportamentală din România. Toate aceste cercetări au fost comunicate la Congrese internaţionale (Viena, Freiburg, Mainz, Cadiz, Essen, Krems, Torino) sau/şi publicate în reviste româneşti ori amplificate sub formă de capitole de cărţi în Germania. Cele mai reprezentative lucrări ale acestor tineri, veritabili cercetători în domeniul muzicoterapiei, formează conţinutul unor capitole din ediţia a doua „Muzicoterapiei receptive“, apărută zilele acestea, sub redacţia subsemnatului, carte în care mai semnează personalităţi de prestigiu ale muzicoterapiei europene şi ale psihoterapiei din ţara noastră.

   Se cuvine să le prezint, în ordinea cronologică a realizării lucrărilor de doctorat, începând cu cea efectuată de dr. Carmen Răpiţeanu, care a efectuat o cercetare amplă asupra efectelor hipotensoare ale muzicii la bolnavii hipertensivi monitorizaţi Holter şi a efectelor bronhodilatatoare la astmaticii urmăriţi cu ajutorul body-pletismografului. În cadrul unei teze cu un subiect mai amplu, consacrat aspectelor psiho-sociale în alergia medicamentoasă, dr. Liliana Diaconescu a diferenţiat efectele muzicii de factură tristă, meditativă şi veselă asupra secreţiilor sebacee şi sudoripare la bolnavii cu alergii la medicamente. Psih. Iuliana Neagu a reuşit, în cadrul tezei de doctorat, să dezvolte concepţia doctorului Lazanov despre efectele favorabile ale muzicii baroce asupra memoriei, în general, realizând o diferenţiere a efectelor acesteia asupra diferitelor tipuri de memorie şi de atenţie la subiecţii normali vs. efectul placebo (ambele loturi înregistrează performanţe bune numai la atenţia concentrată). La lotul de subiecţi depresivi, ameliorările au fost mai reduse (excepţie memoria semantică), iar la lotul de control (învăţare fără muzică) nu au existat ameliorări. Un studiu original şi complex l-a efectuat psih. Ioana Cioca, în tentativa de a dezvolta un concept al subsemnatului – „muzicodiagnostic“ – reuşind să elaboreze nu numai o clasificare a reprezentărilor mentale şi a stărilor afective induse de audierea muzicii la subiecţii normali şi bolnavii depresivi, dar şi modificări obiective induse la audierea muzicii la astmatici (creşte MEF50 – ameliorează respiraţia) şi mai ales la diabetici (scăderea semnificativă – în medie de peste 0,2 g – a valorilor glicemiei după audierea pieselor muzicale, rezultat inedit pe plan internaţional). Studentul Alexandru Chiţu are o bogată participare cu lucrări prezentate la majoritatea congreselor menţionate anterior, iar dintre ele, cea apărută în acest an a fost inclusă în cartea intitulată „Multimodalität in den Künstlerischen Therapien“ (R. Hampe şi P. Stalder). Cercetătorul are meritul de a fi demonstrat cu ajutorul unui dispozitiv electric ce produce excitaţii dureroase „suportabile“, superioritatea efectului antialgic al muzicii simfonice şi camerale faţă de cel realizat de muzica preferată, efect ce a fost anticipat şi explicat de noi prin complexitatea activării neuronale corticale produse de muzica clasică în raport cu oricare alt gen muzical (chiar dacă este preferat de un ascultător care încă nu s-a apropiat de „marea muzică“).

   Dar cea mai valoroasă contribuţie în noua profesie care se conturează, aceea de psihoterapeut, este apariţia lucrării de mari dimensiuni MUZICOTERAPIA RECEPTIVĂ, publicată prin contribuţia a numeroşi colaboratori de prestigiu pe plan naţional şi internaţional. În capitolele cărţii sunt abordate proprietăţile muzicii, în special efectele sale în plan psihologic şi somatic, cadrul conceptual şi caracterele generale ale muzicoterapiei receptive, relaţiile ei cu alte forme complementare de psihoterapie, precum şi modalităţile de instituire şi modelele de practică a muzicoterapiei receptive. O parte importantă a lucrării tratează câmpul de aplicaţii ale acestei terapii în rândul unor specialităţi medicale (cardiologie, neurologie, psihiatrie, oncologie, stomatologie şi pediatrie). Este introdus şi discutat în mod substanţial conceptul de muzicodiagnostic, schiţat în 2004.

   Lucrarea – având scopul de a atrage spre domeniul muzicoterapiei receptive specialiştii interesaţi (psihologi, muzicieni, medici) – prezintă un interes deosebit şi pentru publicul meloman, apt să înţeleagă cu lejeritate foarte multe dintre paginile cărţii. El este avertizat să aibă în vedere vastul câmp de aplicaţii – nu numai medicale – ale terapiei prin muzică; este vorba de combaterea stresurilor noastre zilnice, dar şi de îmbogăţirea spirituală pe care o realizează, la nivel optim, muzica.