Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Copiii de peste 5 ani vor putea fi vaccinaţi anti-COVID

Viața Medicală
Dorina Novac vineri, 5 noiembrie 2021

Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani va fi recomandată celor cu afecţiuni cronice,. Pentru ceilalţi, recomandările se vor face în funcţie de rapoartele de risc-beneficiu.

copil vaccinatDatele de siguranţă și de eficacitate disponibile arată că vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește prevenirea cazurilor de COVID-19, a arătat președintele CNCAV, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că Agenţia Americană pentru Alimente și Medicamente a autorizat deja vaccinul companiei Pfizer-BioNTech pentru această categorie de vârstă, adăugând că se așteaptă ca și Agenţia Europeană pentru Medicamente să ia o decizie asemănătoare până la jumătatea lunii decembrie.

Schema de vaccinare constă în două doze administrate la interval de 21 de zile, însă o doză conţine o treime din cantitatea de ser utilizată în cazul adulţilor, a subliniat medicul militar.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că vaccinarea copiilor până în 11 ani va fi realizată la fel ca și în cazul celor de peste 12 ani: „Foarte probabil, vom rămâne pe aceeași logistică, în sensul în care în centrele de vaccinare vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani”.

De asemenea, va exista și posibilitatea administrării vaccinului la medicul de familie. Suplimentar, se are în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie.

Recomandări diferite de imunizare

Recomandările de vaccinare vor viza în mod deosebit copiii cu vârsta între 5 și 11 ani cu afecţiuni cronice, precum obezitate, diabet, afecţiuni cronice renale, afecţiuni neurologice, sindrom Down, dar și afecţiuni neoplazice, cum ar fi bolile onco-hematologice – leucemiile, limfoamele.

De asemenea, se vor avea în vedere copiii care sunt în evidenţă cu tratamente care scad răspunsul sistemului imunitar. Pentru celelalte grupe de vârstă, recomandările vor fi făcute în funcţie de rapoartele de risc-beneficiu, a explicat președintele CNCAV: „Centrul European de Control al Bolilor va face această evaluare de risc-beneficiu, tocmai pentru a vedea cât se poate de clar care va fi impactul vaccinării asupra riscului de infecţie și asupra transmiterii, pentru că acest lucru ne interesează foarte mult”.

Până la 1 noiembrie, la nivel naţional, au fost vaccinate cu cel puţin o doză peste 7.053.000 de persoane. Dintre acestea, peste 6,3 milioane au schema de vaccinare completă. Valeriu Gheorghiţă a conchis: „Practic, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este de 36,5%. Însă, uitându-ne la populaţia eligibilă, peste 12 ani, această rată este de 42%, iar la populaţia adultă, peste 18 ani, rata de acoperire vaccinală este de 45%”.

În momentul de faţă, cea mai ridicată acoperire vaccinală se înregistrează la grupa de vârstă 50-59 de ani, unde s-a depăşit pragul de 50%.

Citiți și: Vaccinarea copiilor împotriva COVID-19

Etichete: vaccinare copii romania vaccinare anti-COVID schema vaccinare valergiu gheorghita

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.