„Pe catafalc, de căldură-n oraş, Încet, cadavrele se descompun.“
(G. Bacovia)
Preocupări
de antropologie aplicată…
O
nouă întrunire în cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală din
Cluj-Napoca a avut loc miercuri, 23 noiembrie a.c., în sala de bibliotecă a
Clinicii Medicale II. „Cremaţiunea în România
– între istorie, contestare şi necesitate publică“ a constituit tema
dezbaterii ce a trezit interesul de a participa la Atelier în minţile a treizeci
şi ceva de persoane: medici, preoţi, antropologi, psihologi, studenţi.
Şedinţa
a fost deschisă de dl conf. univ. Király
István, coordonatorul Atelierului clujean, cadru didactic la Facultatea de
Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“, care a amintit că este
pentru prima dată în cei doi ani de activitate a Atelierului, când au loc două întruniri
într-o lună: „Interesul faţă de activităţile
noastre sporeşte continuu, făcându-ne să gândim că aici este o mică oază de
iluminism“. Totodată, dsa l-a prezentat pe dl Marius Rotaru, istoric şi cercetător ştiinţific la Universitatea „1
Decembrie 1918“ din Alba Iulia, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul
Morţii şi al Asociaţiei Cremaţioniste „Amurg“.
Lucrarea
dlui Marius Rotaru a avut un bogat conţinut ştiinţific, bine argumentat şi
organizat. Astăzi, 36% din cadavrele celor ce decedează în UE sunt incinerate,
iar în perioada 1928–2010, în România, au fost incinerate 65.897 de cadavre…
…de-a lungul vremii
Primele
idei cremaţioniste au apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea; în România,
dr. Iacob Felix, absolvent al Facultăţii de Medicină din Viena, igienist,
medic-şef al Capitalei, participant la Războiul de Independenţă ca medic
militar, menţionează incinerarea în primul tratat românesc de igienă, apărut în
1870.
Printre
primii susţinători ai incinerării s-au numărat şi multe personalităţi ale lumii
medicale, medici erudiţi ce invocau teoria miasmelor, conform căreia substanţele
eliberate în procesul de putrefacţie pot forma focare de infecţie în sol, apă
sau aer. Acad. Constantin Istrati, medic şi chimist, şi-a susţinut doctoratul în
1877 cu teza „Îndepărtarea cadavrelor“, fiind un militant al incinerării. În
anul 1908, dr. Nicolae Minovici începe să conferenţieze pe această temă, iar în
1913, avocatul Radu Rosetti prezintă publicului larg, la Ateneul Român, ideile
cremaţioniste.
După
1914, apare un răspuns vehement de ripostă din partea Bisericii Ortodoxe Române
(BOR), care considera incinerarea ca anticreştină, distrugătoare de tradiţii şi
masonică, remarcându-se Badea Cireşanu (profesor universitar de teologie) şi
Nicolae Bălan (mitropolitul Ardealului).
În
1923, este fondată Societatea „Nirvana“, devenită ulterior „Cenuşa“, al cărei
scop principal era răspândirea ideilor cremaţioniste în România. În perioada
1925–1928, societatea construieşte crematoriul „Cenuşa“ în Capitală. Prima
persoană – incinerată la subsolul clădirii – a fost o femeie, ale cărei
identitate, stare civilă şi religie au fost păstrate straşnic sub anonimat. Numărul
de membri ai Societăţii „Cenuşa“ a sporit continuu în perioada 1923 (14 membri)
– 1937 (911 membri).
La
sinoadele BOR din 1928 şi 1933 se hotărăşte interzicerea slujbei prohodului
pentru persoanele incinerate. În 1940, BOR propune închiderea Crematoriului
„Cenuşa“, dar mareşalul Antonescu o respinge. În 1948, comuniştii scot în afara
legii Societatea „Cenuşa“, devenită membră a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor
Cremaţioniste.
În
perioada comunistă, numărul maxim de incinerări a fost atins în 1987 (1.836),
deşi politica regimului nu încuraja cremaţiunea, invocând costul ridicat al
gazelor naturale în contextul crizei energetice din ţară. Se presupune că ar fi
existat şi o înţelegere tacită între BOR şi PCR. În 1977, au fost incinerate o
parte din cadavrele victimelor cutremurului, iar în 1989 corpurile a 43 de
revoluţionari, a căror cenuşă a fost deversată într-un canal din comuna Popeşti-Leordeni.
Cuptoarele
crematoriului „Cenuşa“ s-au înfierbântat pentru ultima dată la 9 mai 2002.
Atunci, crematoriul a fost închis din cauza poluării şi tehnologiei depăşite de
care dispunea. Astăzi, crematoriul bucureştean de pe şoseaua Vitan-Bârzeşti
este singurul din ţară; pe înaltul său horn ies zilnic particule de praf, fum… şi
poate ceva ce nu aparţine materiei.
Crematoriu la Cluj?
La întrunirea Atelierului au fost prezenţi şi
doi reprezentanţi ai unei companii care a demarat, în urmă cu două luni,
proiectul de construire a unui crematoriu uman în cimitirul Mănăştur din Cluj.
Printre motivele enumerate au fost „criza“ locurilor de veci, înmormântările făcute
pe aleile cimitirelor etc.
După prezentarea lucrării, dl conf. Király a
subliniat importanţa acordării libertăţilor individuale şi respectării
drepturilor omului în contextul acestui subiect delicat.
„…căci ţărână eşti şi
în ţărână te vei întoarce“
La
discuţii a luat parte şi dl pr. prof. univ. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii
clujene de Teologie Ortodoxă, care a înmânat reprezentanţilor respectivei
companii private un comunicat din partea mitropolitului Andreicuţ, prin care
aceştia să poată cunoaşte poziţia Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului asupra proiectului. Comunicatul nu a fost însă citit în şedinţă.
Profesorul Chirilă a exprimat doar opinia personală că BOR este deschisă la
dialog şi îşi doreşte ca acesta să plece consensual de la o bază obiectivă.
Dacă
până atunci cadavrele ar fi ţinute în aşteptare, versurile bacoviene de mai sus
ar prinde viaţă din moarte…
Enigmele
procesului învierii morţilor şi interpretării versetului „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ,
căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“
(Geneza 3:19) poate nu vor fi explicate niciodată prin mecanisme specifice fizicii
materiei. Căci în faţa Naturii mintea omului rămâne adeseori în imposibilitatea
de a explica, încremenind (Claude Bernard).