„Inamici
publici“ ai secolului XXI, potrivit ultimelor statistici internaţionale, bolile
cronice netransmisibile sunt responsabile de peste 60% din decesele
înregistrate anual în toată lumea. Nu mai puţin de 17 milioane de persoane mor
din cauza bolilor cardiovasculare, peste şapte milioane şi jumătate de cancer,
peste patru milioane de boli pulmonare, aproape un milion şi jumătate de diabet
şi lista e lungă.
Sub
ameninţarea acestei probleme de sănătate publică, cu impact socioeconomic
major, spre sfârşitul anului trecut, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii au stabilit o agendă comună de combatere a celor mai frecvente boli
cronice netransmisibile. Vizată a fost adoptarea unor acţiuni orientate,
multisectoriale şi interstatale, cu scopul de a reduce cu 25%, până în anul
2025, numărul deceselor premature cauzate de aceste afecţiuni.
În
acord cu dezbaterile de la nivel mondial, la Bucureşti, la începutul acestei
luni, s-a desfăşurat al doilea congres naţional privind bolile cronice
netransmisibile, organizat sub egida Academiei Române. Cu această ocazie, acad.
Maya Simionescu, copreşedinta evenimentului, a declarat că este momentul de a
acţiona în direcţia prevenţiei, printr-o abordare globală a acestor boli.
Prioritare, în opinia profesorului Nicolae Hâncu, membru 
de onoare al Academiei
Române şi copreşedintele congresului, sunt monitorizarea pacienţilor,
informarea medicilor specialişti despre cum pot fi combătute bolile cronice
netransmisibile şi adoptarea unui management eficient pentru controlul
acestora.
Ce ştim şi ce (nu)
facem
În
ceea ce priveşte diabetul zaharat, potrivit profesorului Amorin Popa, preşedintele
Comisiei consultative de diabet din Ministerul Sănătăţii, importantă este
nutriţia preventivă. Aceasta trebuie realizată sub forma unor programe şi nu a
unor activităţi individuale. Este, de asemenea, o prioritate identificarea
factorilor de risc „moderni“. Rezistenţa la insulină, tulburările de somn
(ignorate în prezent) ş.a. sunt factori la fel de importanţi precum cei deja
cunoscuţi, „clasici“: sedentarismul, stresul, obezitatea, dislipidemia,
hipertensiunea arterială. Există dovezi că mai puţin de cinci ore de somn
nocturn pot să ducă la apariţia sau agravarea diabetului.
Prof.
dr. Florin Mihălţan, preşedinte interimar al Societăţii Române de Pneumologie,
este convins că ţara noastră investeşte prea mult în partea curativă a actului
medical şi prea puţin în cea de prevenţie. Nu se fac investiţiile corespunzătoare
şi nici nu avem o legislaţie coerentă. Nu există decizii politice la nivelul la
care s-ar dori, nu se cunosc multe din aspectele epidemiologice, în condiţiile
în care tabagismul – mai ales cel pasiv – creează şi întăreşte supremaţia
concernelor de ţigări, în dauna cuvântului societăţilor medicale.
Anul
trecut, spune specialistul, a existat un demers legislativ adresat
Parlamentului, pe zona de control al tabagismului, semnat de mai multe societăţi
medicale, pentru a corecta legislaţia actuală, în concordanţă cu cea europeană.
În caz contrar, „s-ar putea să avem doar păduri, fără copaci: suntem specialişti
în defrişări“. Din păcate, mai spune profesorul Mihălţan, suntem din ce în ce
mai deficitari şi în ceea ce priveşte numărul specialiştilor din pneumologie.
Presiunea venită din partea pacienţilor este tot mai mare, din această cauză,
ceea ce va conduce la o diminuare a timpului alocat acţiunilor profilactice.
Noi factori de risc
Ce ştim în ceea ce priveşte cardiologia
românească? „Trei lucruri mari“, afirmă prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele
Comisiei consultative de cardiologie din MS. Unul ar fi legat de mortalitate şi
morbiditate, în continuare mari – suntem în „topul“ european, dar cu o oarecare
tendinţă de reducere în ultimii 10–15 ani. Apoi, principalii factori de risc:
HTA şi dislipidemia, urmate de diabet şi fumat (încă subevaluat la noi). Şi, nu
în ultimul rând, ştim că diferenţele regionale – atât în ceea ce priveşte
prevalenţa HTA, cât şi a diabetului ori dislipidemiei – sunt deseori importante
şi cu implicaţii serioase în implementarea măsurilor de prevenţie.
Mai ştim însă că au apărut şi factori noi de
risc. E drept, mai puţin studiaţi, evaluaţi şi luaţi în considerare în România:
factorii psihologici, depresia şi stresul acut, deja introduşi în ghidurile
internaţionale.
Mintea medicului şi creierul pacientului
Prof. dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii
Române de Medicină Internă, ne spune şi ce ar trebui să mai facem pe această
zonă. Este nevoie, aşadar, de o perfecţionare continuă a cunoaşterii, de o
aplicare cât mai corectă a ghidurilor – dar nu mecanic, ci diferenţiat şi
„folosindu-ne mintea“. Apoi, este nevoie de o mai bună educaţie a bolnavilor, a
personalului medical, dar şi a factorilor sociali. Iar după educaţie, „ar
trebui să ne ocupăm puţin şi de modul în care este privită meseria noastră“,
mai spune specialistul.
Despre afecţiunile cerebrovasculare ştim că,
în continuare, în România, în egală măsură cu bolile coronariene, sunt
principala cauză de mortalitate. Cu o particularitate: sunt principala cauză de
invaliditate în populaţia adultă. Un concept pe care tot corpul medical trebuie
să şi-l însuşească, spune prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii de
Neurologie din România, este acela că persoanele care prezintă risc vascular,
metabolic, de diabet zaharat şi, în mod deosebit, rezistenţă la insulină,
sindrom metabolic, au un risc crescut de afecţiuni cerebrovasculare. Prevenţia
primară, în cazul acestora, se suprapune celei pentru bolile coronariene,
particularizarea venind ulterior, după ce apare accidentul vascular cerebral.
Dacă, pentru urgenţele cardiovasculare, există o uşoară marjă temporală de acţiune,
pentru creier nu se poate pierde nicio secundă. Este deci necesară organizarea şi
coordonarea sistemului de intervenţie în urgenţă de aşa natură încât, atunci
când există suspiciune de AVC, promptitudinea să fie maximă.
