Newsflash
Știri

Cum se va acorda sporul pentru condiții de muncă celor din personalul medical și auxiliar

de Florentina Ionescu - nov. 30 2020
Cum se va acorda sporul pentru condiții de muncă celor din personalul medical și auxiliar

Au fost publicate noi reglementări în ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar. Este vorba de acel personal implicat în gestionarea cazurilor de COVID-19, în perioada stării de urgență și a stării de alertă.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata stării de alertă, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase, se arată într-un comunicat remis sâmbătă redacției.

sporuri salarii medici

Este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” și Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății cauzate de evoluția răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS-Cov-2.

Hotărârea de Guvern prevede pentru perioada stării de alertă și a celei de urgență, acordarea sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 75% până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pe perioada stării de urgență și alertă, se arată în comunicat.

În aceeași perioadă, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din serviciile de ambulanță publice va beneficia de un spor în procent de 80%.

Cum se acordă acest spor

Mai mult, acordarea acestui spor se realizeaza fara eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Conform Ordonanței de Urgență, sporurile pentru condițiile de muncă periculoase nou stabilite se vor plătit atât din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, cât și de la bugetul de stat.

De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe