Newsflash
Știri

Cum se vor deconta consultațiile medicale în starea de alertă

de Redacția Viața Medicală - mai 14 2020
Cum se vor deconta consultațiile medicale în starea de alertă

Vicepremierul Raluca Turcan a prezentat, astăzi, la briefingul de la finalul ședinței de guvern, conținutul ordonanței de urgență în ceea ce privește domeniul sănătății, cu măsurile valabile în starea de alertă.

Cele mai importante măsuri se referă la suplimentarea fondurilor pentru decontarea concediilor medicale pentru persoanele aflate în carantină, precum și la acordarea gratuită a asistenței medicale pentru toate persoanele afectate de COVID-19, indiferent că sunt sau nu asigurate.

raluca turcan

De asemenea, vicepremierul s-a referit și la utilizarea cardurilor de sănătate, care în continuare nu va fi necesară în perioada stării de alertă.

Cât privește consultațiile medicale acordate de medicii de familie și de cei din ambulatorii, ele pot fi în continuare date și de la distanță, prin orice mijloc de comunicare, și vor fi decontate la nivelul efectiv realizat.

Referitor la această ordonanță, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a dat un comunicat de presă, cele mai importante măsuri fiind menționate în continuare.

Începând cu 15 mai și până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8  consultaţii pe oră. De asemenea, se păstrează prescripțiile la distanță, iar medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Începând cu data de 15 mai, se mențin și mare parte din  reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgență, până la data de 30 septembrie 2020.

Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către  angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

În bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a  concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie,  respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia COVID-19.

Pentru toate tipurile de concedii medicale, modul de acordare a certificatelor de concediu medical și durata acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Toate serviciile medicale și farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020 fără să fie necesară utilizarea cardului național de sănătate. După data respectivă va fi mentinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară și ambulatoriul de specialitate. Pentru serviciile medicale acordate în unitățile sanitare cu paturi și de către  furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale și furnizorii de medicamente va fi realizată o evaluare în urma căreia se va stabili dacă va fi oportună introducerea, după data de 30 iunie, a obligativității utilizării cardului național de sănătate.

De asemenea, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional până la data de 30 iunie 2020, urmând a fi evaluată situația pe acest tip de servicii medicale, pentru a stabili dacă această masură necesită să fie implementată în continuare.

Actul normativ aprobat azi mai prevede și că serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, până la data de 30 septembrie 2020.

 

 


Notă autor:

Foto: Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe