Acasă » ACTUALITATE » Știri
De la Ministerul Sănătăţii
Consultări şi
controale
În urma consultărilor avute cu reprezentanţii
Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii,
a prezentat concluziile privitoare la reglementarea şi planificarea activităţii
de transplant. Astfel, ANT urmează să prezinte propuneri de modificare a OUG
35/2012 care să fie transformate în amendamente; agenţia va tarifa toate
tipurile de transplant, pentru cunoaşterea costului real al acestora şi va
prezenta până la sfârşitul lunii iulie o prognoză cu privire la activitatea de
transplant (număr de proceduri, tipuri şi posibilitatea de a le efectua în ţară
sau străinătate), pentru a se putea calcula bugetul necesar pentru anul următor;
actul normativ de organizare şi funcţionare a ANT va fi modificat, astfel încât
aceasta să fie în mod real cea care răspunde de politica de transplant şi să deţină
pârghiile necesare; este nevoie de un program de pregătire şi formare a
personalului implicat în activitatea de transplant, dar şi de o regândire a
modului în care este calculat costul transplantului, astfel încât acesta să
includă şi activitatea echipelor de prelevare, şi pe cea a medicilor şi asistenţilor
care efectuează asemenea servicii medicale; a fost semnalată lipsa de
coordonare cu CNAS pentru urmărirea traseului pacienţilor, soluţia avută în
vedere fiind integrarea sistemului informatic al ANT cu cel de la CNAS.
Nereguli şi măsuri la
Timiş