Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Dermatita atopică, greu de diagnosticat

Viața Medicală
Cristina GHIOCA vineri, 17 septembrie 2021

Jumătate dintre pacienţii cu dermatită atopică spun că au fost diagnosticaţi dificil și foarte dificil, arată rezultatele unei cercetări online realizată de COPAC.

Patru din zece intervievaţi consideră că tratamentul pe care îl urmează nu este potrivit. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă pacienţii cu dermatită atopică, în contextul Zilei Internaţionale a Dermatitei Atopice, marcată anual la 14 septembrie. Totodată, reprezentanţii COPAC au anunţat lansarea unei campanii online de informare a acestor pacienţi, cu o durată de trei luni.

        Una dintre problemele semnalate în cadrul cercetării COPAC este decontarea analizelor, aproape 60% dintre respondenţi arătând că și-au plătit investigaţiile. Aproape jumătate dintre respondenţi spun că sunt afectaţi de insomnii, circa 28% au dificultăţi în alegerea hainelor, iar aproximativ 15% recunosc că le este rușine să iasă în lume. După diagnosticare, peste 42% dintre respondenţi spun că s-au confruntat cu accese frecvente de prurit, aproape 34% cu un tratament nepotrivit și 16,9% cu lipsa unei scheme terapeutice.

        La cercetarea online iniţiată în luna septembrie au răspuns 120 de pacienţi: 72,3% din mediul urban și 27,7% din mediul rural.

Etichete: dermatita atopica diagnostic

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.