În modernul Amfiteatru Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, între 6 şi 8 mai a.c., s-au desfăşurat lucrările seminarului cu tema „Principii de dermatoscopie – aplicaţii clinice ale dermatoscopiei“, organizat sub coordonarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, în cadrul proiectului „Dezvoltarea dermato-oncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele interuniversitare de parteneriat în domeniu“, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, axa prioritară nr. 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere“, domeniul major de intervenţie 1.2. – „Calitate în învăţământul superior“. Această manifestare ştiinţifică a reunit, alături de studenţi şi masteranzi, numeroşi medici dermatologi din România, dar şi specialişti din Ungaria şi Italia. (...)

 
"> Dermatoscopia în dermato-oncologie - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Dermatoscopia în dermato-oncologie

de Conf. dr. Costin CĂRUNTU - mai 21 2010
Dermatoscopia în dermato-oncologie

    În modernul Amfiteatru Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, între 6 şi 8 mai a.c., s-au desfăşurat lucrările seminarului cu tema „Principii de dermatoscopie – aplicaţii clinice ale dermatoscopiei“, organizat sub coordonarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, în cadrul proiectului „Dezvoltarea dermato-oncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele interuniversitare de parteneriat în domeniu“, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, axa prioritară nr. 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere“, domeniul major de intervenţie 1.2. – „Calitate în învăţământul superior“. Această manifestare ştiinţifică a reunit, alături de studenţi şi masteranzi, numeroşi medici dermatologi din România, dar şi specialişti din Ungaria şi Italia. (...)

 

    • Prima parte a seminarului a aparţinut reprezentanţilor Şcolii româneşti de Dermatologie. În deschiderea lucrărilor, dna dr. Ana-Maria Forsea a făcut o trecere în revistă a algoritmilor utilizaţi în diagnosticul dermatoscopic. În continuare, dl conf. dr. Cătălin Popescu a prezentat aspectele dermatoscopice ale leziunilor melanocitare şi nonmelanocitare benigne şi criteriile dermatoscopice de diagnostic diferenţial între leziunile cutanate benigne şi cele maligne. O lucrare audiată cu mare interes a fost cea în care dl dr. Daniel Boda, conducătorul Centrului de Excelenţă în Dermatologie din cadrul UMF „Carol Davila“ şi coordonatorul proiectului a prezentat aspecte dermatoscopice deosebite preluate de la nivelul leziunilor acrale, faciale sau situate în zone dificile. Implicarea tehnologiilor imagistice multimodale, precum total body photography şi microscopia confocală laser in vivo în diagnosticul şi prognosticul tumorilor cutanate a fost abordată în lucrarea drei dr. Adriana Diaconeasa, care a scos în evidenţă importanţa screeningului în diagnosticarea precoce a cancerului de piele. Dl prof. dr. Caius Solovan a realizat o interesantă prezentare a aspectelor clinice şi dermatoscopice îmbrăcate de carcinomul bazocelular. O foarte apreciată lucrare a fost cea în care dna prof. dr. Rodica Cosgarea a prezentat noutăţi privind diagnosticul dermatoscopic al melanomului, subliniind importanţa diagnosticului precoce în acest tip foarte agresiv de cancer cutanat, a cărui incidenţă este în continuă creştere.
    •  În cea de-a doua parte a seminarului, asistenţa a beneficiat de prezenţa uneia dintre cele mai titrate personalităţi internaţionale în domeniul dermatoscopiei şi microscopiei confocale in vivo, dl prof. dr. Giovanni Pellacani, de la Universitatea din Modena (Italia), alături de care s-a aflat dra dr. Caterina Longo, de la aceeaşi universitate. În deschiderea prelegerii, dr. Caterina Longo a făcut o trecere în revistă a pattern-urilor dermatoscopice şi a diverselor elemente de semiologie dermatoscopică. Dl prof. dr. Giovanni Pellacani a realizat o excelentă prezentare a algoritmilor de diagnostic dermatoscopic, a trecut în revistă punctele-cheie ale dermatoscopiei în diverse afecţiuni dermatologice, insistând asupra melanomului, şi a susţinut o sesiune interactivă de studii de caz.
    Calitatea lucrărilor ştiinţifice prezentate a impus acest seminar ca un prilej deosebit pentru studenţi, masteranzi şi medicii dermatologi, de a se perfecţiona şi a lua contact cu cele mai noi abordări în domeniile dermatoscopiei şi dermato-oncologiei.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe