Newsflash
Știri

Dezbateri şi analize critice

de Dr. Constantin BOGDAN - iun. 29 2012
Dezbateri şi analize critice
Recent, la Bucureşti, a avut loc dezbaterea Forum HealthCare 2012 – Conferinţa profesioniştilor din sănătate şi a mediului de afaceri, reunind reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai sistemului de asigurări de sănătate, ai Colegiului Medicilor, alţi specialişti din sănătate, management, asigurări, oameni de afaceri, precum şi membri ai unor organizaţii non-guvernamentale. Unul dintre obiectivele întâlnirii a fost atragerea oamenilor de afaceri în susţinerea sistemului  de sănătate, în edificarea şi consolidarea unui parteneriat public-privat eficient. S-a subliniat de la început că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, cetăţenii cer garanţii ca sănătatea publică să reprezinte prioritatea politicii de guvernare. Tentativa de privatizare masivă a stârnit proteste în lanţ, determinând anularea tuturor demersurilor legislative avansate până la acest moment. Iată de ce dezbaterea devine o necesitate, iar profesioniştii din domeniul sănătăţii, reprezentanţii mediului de afaceri şi cei ai instituţiilor de reglementare sunt chemaţi să îşi spună opiniile.
Managementul sistemelor de sănătate este o temă de interes major în întreaga Uniune Europeană, iar problema eficientizării costurilor şi resurselor existente se pune acut chiar şi în ţările cu economie solidă. Una dintre  întrebările majore se referă la oportunitatea asigurărilor de sănătate în sine, publice sau private deopotrivă, dacă ele mai pot acoperi necesarul de servicii medicale. Temele propuse de organizatori spre a fi supuse dezbaterii au fost: • Redefinirea asigurărilor de sănătate în noul context economic. Implicarea  comunităţii în managementul sănătăţii • Măsuri de eficientizare a cheltuirii fondurilor • Parteneriatul public-privat: se impune implementarea asigurărilor private de sănătate complementare sau administrarea privată a întregului sistem public? • Reglementarea asigurărilor de malpraxis în noul context legislativ. Managementul  resurselor umane din domeniul medical.
Dezbaterile au fost vii, de substanţă, s-au făcut analize critice şi s-au formulat numeroase observaţii şi propuneri, pe care organizatorii le vor înainta celor cu drept de decizie.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe