Încheiam articolul precedent menţionându-l
pe profesorul Michael Gersohn (Universitatea Columbia, NY), autorul cărţii „The Second Brain“, în relaţie cu
microbiomul uman. Şi iată că, în iunie 2012, revista lunară Science et Avenir (în creştere evidentă,
datorită competiţiei cu Scientific
American – ediţia franceză şi La
Recherche) publică un amplu dossier
intitulat „Ventre, notre deuxième
cerveau“. Adică „Abdomenul, cel de-al doilea creier al nostru“.
Este uşor de dedus că denumirea acestui
dosar se află în relaţie directă cu best-sellerul lui M. Gersohn, ceea ce, de
altfel, subliniază Dominique Leglu, directorul revistei, în editorialul
intitulat „Copilote“. În mod firesc,
profesorul Gersohn acordă revistei un scurt interviu. Prima întrebare: „Dv. aţi
lansat conceptul al doilea creier. Ce
este nou în prezent?“. Răspuns: „Când am scris cartea mea The Second Brain, în urmă cu 14 ani, nu mă îndoiam de importanţa
serotoninei în tubul digestiv. Or, în prezent, se ştie că 96% din serotonina
din organism se produce în intestin! În SNC, acest neuromediator este implicat
în reglarea dispoziţiei, apetitului, somnului etc. În sistemul nervos enteric,
el joacă deopotrivă rolul de spadă şi scut. Spadă, deoarece în caz de infecţie
serotonina este produsă în majoritate de celule enteroendocrine din tubul
digestiv spre a mobiliza sistemul imunitar. Scut, deoarece ea protejează
neuronii de efectele vătămătoare ale inflamaţiei“. A doua întrebare: „Care sunt
pistele dv. de cercetare în prezent?“. Răspuns: „Există circa 30 de tipuri de
neuroni digestivi. De ce? Ei trebuie să exercite funcţii ce rămân să fie
descoperite. În plus, cum ajunge fiecare tip celular la locul potrivit în
timpul dezvoltării embrionare? Se pare că neuronii vecini influenţează migrarea
şi diferenţierea acestora, ca şi cum nou-sosiţii ar cere drumul lor celor
vechi. Se ştie actualmente că celulele nervoase digestive dialoghează şi se
influenţează. Dacă va fi descifrat acest fenomen, s-ar putea spera să se
restabilească o bună migraţie sau o bună diferenţiere în unele stări
patologice, precum boala Hirschsprung. De asemenea, s-ar afla mai mult asupra
genezei unor maladii comune, precum colopatia funcţională“. Nu-i greu de
presupus că numeroase laboratoare au fost incitate de ideile cercetătorului. Pe
fierbinţeala de acum, climatică şi nu numai, nu voi cita nicio referinţă din
avalanşa de lucrări generate de această provocare. Cititorii interesaţi au însă
la îndemână, pentru căutarea pe net, cuvinte cheie aflate incluse în figura alăturată.
Revista Science
et Avenir a realizat grupajul „Ventre,
notre deuxième cerveau“ solicitând şi câţiva specialişti francezi. Ceea ce
nu subminează calitatea ştiinţifică a suitei de articole, deoarece
gastroenterologia franceză ocupă un loc de frunte în lume. Iar cercetătorul
Didier Raoult (n. 1952), medic de formaţie şi specialist în boli infecţioase,
descoperitor (printre altele) al virusurilor gigante (între 1992 şi 2009), era
cel mai citat cercetător francez (indiferent de domeniu) în iunie 2012, conformISI Web of Knowledge. Ultimul câmp de
cercetare dezvoltat de Didier Raoult se concentrează asupra probioticelor. Îl
vom cita din suita celor zece articole ce intră în alcătuirea grupajului „Ventre, notre deuxième cerveau“.
Din prima secţiune, reţinem ideea că, deşi
conţine acelaşi număr de neuroni precum măduva spinării, „sistemul nervos
enteric“ (SNE) se află în abdomen, reprezentând o reţea densă de neuroni strâns
conectaţi între ei, ce căptuşeşte întreg intestinul. Un sistem atât de complex
a necesitat constituirea unei „uzine“ descentralizate şi autonome. Evident, nu
se aseamănă anatomic cu cortexul, iar procesele digestive sunt mult mai lente
decât cele ce asigură transmisia impulsului şi influxului nervos. În ciuda
diferenţelor semnalate mai sus, SNC şi SNE se aseamănă, începând cu originea
lor embrionară comună. Aceşti neuroni din SNE sunt, de asemenea, asociaţi,
precum cei din SNC, cu milioane de celule gliale (astrocite). Ei utilizează
circa 30 de neuromediatori, identici cu cei ai encefalului. Între altele, sunt
protejaţi de un monostrat de celule endoteliale, barieră capabilă să filtreze
agenţii indezirabili, lăsând să treacă elementele nutritive necesare.
„Nu se poate trăi fără al doilea creier“, subliniază Michel Neunlist, director al U 913
INSERM, specializată în axa creier-intestin. În consecinţă, a apărut o nouă
disciplină medicală, neurogastroenterologia, cu o patologie în curs de
descifrare. Printre altele, e limpede acum că tubul digestiv, atât de fragil,
dispune de un sistem imunitar atât de puternic, încât grefele sunt aproape
imposibile.
Din a doua secţiune – „Cele două creiere
ale noastre dialoghează“ – reţinem: creierul, fiind informat asupra proceselor
abdominale prin ramura senzitivă a nervului vag, reglează mişcările intestinale
via ramura motorie a aceluiaşi nerv. În acest timp, neuronii intestinali
ritmează şi reglează contracţiile musculare, în scopul avansării bolului
alimentar şi modulează secreţiile pentru digestie.
Ajungem la a treia secţiune, cu un titlu
extrem de sugestiv: „Microbiota noastră adăposteşte 100.000 de milioane de
bacterii“. Adică de zece ori mai multe decât toate celulele corpului uman.
Genele conţinute de aceste bacterii sunt echivalente cu peste 20 de genomuri
umane. Totuşi, până de dată recentă, flora noastră intestinală era terra incognita, 80% din bacteriile
intestinale nefiind cultivabile în laborator. Au fost iniţiate mari proiecte de
studiu, extrem de costisitoare. Unele au demarat, altele apar la orizont.
Printre cele în curs, Méta GénoPolis,
susţinut de INRA (Institut national de recherche agronomique) – împreună cu
firmele Danone şi Nestlé – cu un buget iniţial de 10
milioane de euro, îşi propune constituirea unei bănci naţionale de bacterii
fecale provenind de la 100.000 de subiecţi şi de a analiza 10.000, în vederea
demonstrării impactului florei asupra sănătăţii. Pe de altă parte, Peter Brok
de la Laboratorul European de Biologie Moleculară (EMBL) din Heidelberg
(Germania) a descris trei grupe de populaţie în funcţie de ecosistemul
bacterian, adică trei enterotipuri, atestate şi de INRA.
Secţiunea următoare, a patra, „Stresul
bulversează flora noastră intestinală“, este susţinută, de exemplu, de cercetările
echipei lui Michael Bailey, de la Universitatea Statului Ohio (SUA). O separare
mamă-copil determină un şoc emoţional ce creşte considerabil vulnerabilitatea
la boală. În 2004, aceeaşi echipă a analizat bacteriile fecale la maimuţe nou-născute
din două loturi de mame gestante supuse la zgomot sau protejate. Rezultate:
modificări semnificative ale microbiotei (cu reducere masivă a numărului de
bifidobacterii şi lactobacili) la puii provenind de la maimuţe gestante
stresate, convertite în sensibilitate crescută la infecţii.
Secţiunea „Tubul nostru digestiv are
memorie“ – „Intestinul nostru este precum expresia feţei... el are stări
sufleteşti“, explică Emeran Mayer, profesor de medicină, director al Centrului
de neurobiologie a stresului la Universitatea California – Los Angeles. El a
publicat în 2011 un lung articol în Nature
Rev Neurosci asupra „emoţiilor intestinale“. În opinia sa, aceste emoţii au
fost înregistrate în primii ani de viaţă. Nou-născutul memorează aceste reacţii
în perioada primelor experienţe de durere sau plăcere în timpul prizelor
alimentare. Aşa apare prima hartă senzorială a copilului. Cu alte cuvinte, el îşi
creează amintiri „enteroceptive“ pe baza unor informaţii provenind din viscere.