S-a spălat de cu seară, chiar s-a îmbrăcat în
haine curate folosite numai la ocazii speciale, apoi s-a hotărât să doarmă pe
un scaun, cu capul pe masă, ca să nu se şifoneze.
Dimineaţă, înainte de plecare, va bea
ceaiul deja pregătit, cu felia de pâine învelită acum într-o batistă proaspăt
spălată. Numai aşa va fi sigură că nu va pierde autobuzul care o va duce la oraş.
Acolo va merge la un spital, unde va fi văzută de o doctoriţă care îi trata
boala de care suferea. Nu voia să se interneze, poate va înghiţi nişte tablete şi
va veni din când în când la control.
Totul s-a petrecut cum gândise. A găsit-o
pe doctoriţă, numai că, după examinare, dânsa n-a fost prea mulţumită şi i-a
propus să stea în spital câteva zile. Ea se simţea însă destul de bine, aşa că
a refuzat internarea. A promis că va reveni peste două săptămâni.
Avea de cules nişte prune din grădină şi nişte
struguri. Nu erau prea mulţi, dar pentru ea însemnau ceva.
A ajuns în staţia autobuzului. A dat să-şi
cumpere bilet, dar îi mai trebuiau şase lei. Cum de-i numărase greşit dimineaţă
la plecare? N-a vrut nimeni s-o împrumute şi nici şoferul n-a acceptat o păsuire
până la următoarea întâlnire.
A luat-o înapoi spre spital, unde cunoştea
o asistentă. Când a ajuns, asistenta plecase. Unui domn i s-a făcut milă şi i-a
dat cei şase lei. „O să mi-i dai cândva... Sănătoşi să fim“, a zis el, când a văzut-o
atât de încurcată.
S-a întors la autogară, şi-a luat bilet,
s-a aşezat pe un scaun. Se simţea tare obosită. Ar fi adormit dacă nu s-ar fi
temut că n-o să se trezească la timp ca să coboare. A aţipit de câteva ori, dar
de fiecare dată s-a trezit speriată.
A ajuns acasă sleită şi s-a întins pe pat.
A adormit. Şi-a auzit propriul horcăit. O vecină a trecut pe la ea ca s-o întrebe
cum i-au mers treburile la oraş. Când a văzut-o că suflă greu, a fugit la primărie
şi a cerut voie să sune la salvare pentru o urgenţă.
Când a sosit maşina, ea nu mai respira. Arăta
liniştită: ca şi cum ar fi terminat toate treburile pe care le-a avut de
rezolvat.
