Newsflash
Știri

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: „produsele naturiste” pentru colesterol sunt o păcăleală

de Florentina Ionescu - iul. 1 2022
Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: „produsele naturiste” pentru colesterol sunt o păcăleală

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, cardiolog și internist, a explicat recent cât de mult sunt păcăliți românii de așa-numitele „produse naturiste” pentru scăderea colesterolului.

Într-o postare făcută ieri pe o rețea socială, medicul cardiolog a explicat de ce nu trebuie să cădem în capcana produselor numite „naturiste” care scad colesterolul. El a decis să scrie din nou despre păcăleala aceasta. 

studiu intoleranta la statine

„Domnul XY a venit azi la un control. I s-a dat (...) [un] «produs naturist care scade colesterolul și care nu e statină, nu are efecte adverse». Efect - dureri musculare. A trebuit să îl întrerupă.”, a povestit dr. Gabriel Tatu-Chițoiu (foto).

El a subliniat că „Probabil mai sunt încă medici (și nu numai) care nu au sesizat încă faptul că (...) [aceste branduri] sunt de fapt o păcăleala. Ele conțin (toate) monacolin K care nu este altceva decât Lovastatină (adică o statină) obținută prin stoarcerea orezului roșu. De aceea este și prezentat ca «produs naturist» și, mizându-se pe buna credință a oamenilor, [ele] sunt vândute la prețuri de două-trei ori mai mari decât statinele de pe piață.

În concluzie, arată medicul,

„aceste produse sunt o statină disimulată în produs naturist. Iar Lovastatina conținută este cea mai veche statină (pusă pe piață în 1987) și care nu mai este folosită în ghidurile noastre de mulți ani. În schimb efectele ei adverse (dureri musculare) apar chiar disimulată în «produs naturist». Am mai scris despre păcăleala asta costisitoare de vreo trei ori”. 

Gabriel Tatu Chitoiu

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe