Medicul Vlad Berbecar a predat mandatul pe care l-a exercitat în funcția de președinte al ANMCS.
Acesta a subliniat că a realizat un raport al activității sale pe care l-a înaintat Secretariatului General al Guvernului.
„Am finalizat săptămâna trecută și am predat scurtul mandat pe care l-am exercitat în funcția de Președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Deși timpul a fost scurt (4 luni și jumătate) pentru a putea iniția si concretiza proiecte majore, cu impact asupra sistemului de sănătate românesc, am realizat un raport al activității mele pe care l-am înaintat Secretariatului General al Guvernului”, a scris medicul Vlad Berbecar (foto) pe pagina sa oficială, de pe o rețea socială.
Totodată, dr. Vlad Berbecar a ținut să le mulțumească celor din echipa Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate:
„Le mulțumesc colegilor și echipei ANMCS alături de care am lucrat în ultimele luni și care reprezintă un model de profesionalism cum rar întâlnești în instituțiile publice. Mulțumesc consilierilor mei care mi-au fost alături și m-au sfătuit în luarea celor mai bune decizii”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe