Newsflash
Știri

DSP Bihor: numeroase cazuri de intoxicaţii cu ciuperci ajung la Urgenţe

de L. Budin - sept. 27 2022
DSP Bihor: numeroase cazuri de intoxicaţii cu ciuperci ajung la Urgenţe

DSP Bihor atrage atenţia asupra riscurilor asociate consumului de ciuperci din surse neautorizate, având în vedere numeroasele cazuri de intoxicaţii înregistrate recent la Urgenţe.

Recoltarea ciupercilor din pădure, în mod neorganizat, sau achiziţionarea de la culegătorii care le comercializează în pieţe implică riscuri importante asupra sănătăţii, arată reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bihor, într-un comunicat preluat de Agerpres.

ciuperci-otravitoare

Îşi pot face apariţia exemplarele din speciile de ciuperci otrăvitoare, care generează intoxicaţii acute la consumatori. Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Foarte important de ştiut este faptul că nu există nici un test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Identificarea unei ciuperci otrăvitoare nu poate fi făcută decât de un specialist”, se arată în comunicat.

În ţara noastră sunt cunoscute peste 1.600 specii de ciuperci superioare, ciuperci cu „pălărie”, al căror diametru este mai mare de 4 mm. Dintre acestea, aproximativ 400 sunt comestibile şi peste 200 specii sunt sigur toxice. De multe ori, precizează directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile.

Nu trebuie folosite în alimentaţie decât ciupercile bine cunoscute. Prin ingerarea ciupercilor otrăvitoare (...) se produc tulburări digestive (vărsături, diaree, deshidratare), cardiovasculare (bradicardie, hipotensiune arterială, colaps cardiovascular), neurologice (stare confuzională, delir, convulsii, comă); moartea poate surveni între 8 şi 48 ore din cauza conţinutului în substanţe toxice ca falina (acţiune hemolitică), amantina (proprietăţi hipoglicemiante), faloidina (acţiune asupra ficatului şi sistemului nervos)”, informează DSP.

Semnele intoxicaţiei diferă în funcţie de tipul de ciuperci consumate şi apar între 15 minute și  12 ore - sau chiar mai mult -  de la ingestie. Se manifestă prin greţuri, vărsături, tulburări intestinale, scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii.

În formele severe se instalează insuficienţa hepato-renală, comă cu evoluţie fatală, deces. În cazul apariţiei unora din aceste semne este necesară prezentarea imediată la unităţile de primiri urgenţe din spitale sau apelarea Serviciului de Ambulanţă. Apariţia simptomelor la interval mai mare de 6 ore de la consum are prognostic grav, iar tulburările digestive, frecvent prezente, au consecinţe grave, potenţial fatale în special la copil şi vârstnic.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci, Direcţia de Sănătate Publică transmite mai multe recomandări precum consumul ciupercilor provenite din unităţi autorizate, ciuperci tinere, cărnoase, corect preparate şi depozitate, evitarea culesului şi consumului ciupercilor necunoscute din flora spontană şi neimplicarea copiilor în procesul de culegere.

SCJU „Pius Brînzeu” Timișoara: s-au operaționalizat serviciile digitale integrate ATI

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe