Newsflash
Știri

Federația „Solidaritatea Sanitară” cere condiții mai bune de muncă în corturile de triaj

de Dorina Novac - aug. 6 2020
Federația „Solidaritatea Sanitară” cere condiții mai bune de muncă în corturile de triaj

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România au solicitat, miercuri, Ministerului Sănătății, rezolvarea problemei condițiilor de muncă din corturile de triaj epidemiologic.

Potrivit Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, condițiile în care-și desfășoară activitatea personalul medical trebuie îmbunătățite, deoarece sunt nevoiți să suporte temperaturi care depășesc 45 de grade Celsius.

echipe medicale triaj
Sursă imagine: Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”/ Facebook

 

„Luând în considerare că epidemia de COVID-19 nu se apropie nici pe departe de final, condițiile în care-și desfășoară activitatea salariații din Sănătate trebuie în mod clar îmbunătățite cât mai rapid. Una dintre problemele pe care le-am semnalat și în comunicarea publică din urmă cu câteva zile o reprezintă condițiile în care se desfășoară triajul, respectiv în corturile de triaj unde temperatura depășește 45 de grade Celsius”, se arată în postarea Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.

Aceștia spun că efectele se răsfrâng atât asupra salariaților cât și a pacienților. De aceea, este necesar ca activitatea de triaj să fie realizată în spațiile existente în spitale, în încăperi ventilate care să asigure condiții optime de exercitare a actului medical.

Ministerul Sănătății afirmă că a pus la dispoziția spitalelor o sumă semnificativă pentru investiții și că problema realizării circuitelor este o problemă a unităților sanitare.

De asemenea, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România solicită și acordarea în continuare a sporului de 30%, inclusiv după data de 14 august 2020.

Sporul este prevăzut de legea nr. 56/2020, ce se acordă pentru perioada stării de urgență și timp de 3 luni de la data încetării acesteia. 14 august reprezintă data la care vor expira cele 3 luni.

„Întrucât starea de fapt nu s-a modificat, epidemia de COVID-19 continuând să influențeze semnificativ salariații din Sănătate, Solidaritatea Sanitară consideră că este necesară o reglementare venită din partea guvernului care să asigure acordarea în continuare a sporului de 30%”, transmite sursa citată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe