Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Frăţia medicală a inimii

Viața Medicală
Dr. Mihail CĂLIN marţi, 21 februarie 2012
   La 10 februarie a.c., Fundaţia Română a Inimii (FRI) şi Forumul Naţional de Prevenţie a Bolilor Cardiovasculare (FNPC) au organizat o dezbatere privind prevenţia cardiovasculară în România şi tendinţele europene în domeniu. Dl Hans Stam (Olanda), preşedintele Reţelei Europene a Inimii (EHN), alianţă ce reuneşte organizaţii din 26 de ţări, a prezentat activităţile de lobby, de colaborare cu diferite organizaţii, de informare, educare şi sprijin pentru pacienţi, prin care EHN îşi propune să contribuie la prevenţia şi reducerea bolilor cardiovasculare. În acest sens, a fost menţionată Carta Europeană a Sănătăţii Inimii, care afirmă dreptul fiecărui copil născut în noul mileniu de a trăi până la vârsta de cel puţin 65 de ani fără să sufere de boli cardiovasculare ce pot fi evitate, şi au fost prezentate demersurile EHN la Parlamentul European (PE), de modificare a politicilor alimentare. Totodată, dl Hans Stam a felicitat FRI (membră EHN) pentru iniţiativa – unică în Europa – de organizare a Zilei Naţionale a Prevenţiei Cardiovasculare (12 februarie). Dl Michael O’Shea a împărtăşit din experienţa Fundaţiei Irlandeze a Inimii, al cărei director executiv este. În cei 45 de ani de la înfiinţare, amintita organizaţie a contribuit la reducerea mortalităţii prin boli cardiovasculare din Irlanda, de la 56% la 35%. Vorbitorul a subliniat rolul guvernului în schimbarea politicilor alimentare, introducerea unor măsuri eficiente pentru combaterea fumatului, dar şi în asigurarea condiţiilor pentru exerciţii fizice în şcoli şi comunitate.
   Evenimentul a oferit ocazia specialiştilor din diverse domenii să-şi expună punctele de vedere, confirmând afirmaţia dlui prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele FRI, care a asemănat FNPC cu o „frăţie a inimii“, ce reuneşte medici de familie, cardiologi, internişti, pneumologi, diabetologi, nefrologi, neurologi, oncologi. Dl prof. dr. Miron Bogdan, preşedintele Comisiei consultative de pneumologie a MS, a amintit faptul că, în lista factorilor de risc cardiovasculari, fumatul este situat pe locul al doilea (după hipertensiunea arterială, dar înaintea diabetului zaharat, dislipidemiilor sau stresului), ceea ce reclamă politici coerente şi puternice de combatere a consumului de tutun, cu atât mai mult cu cât riscul evenimentelor acute cardiovasculare scade cu 50% la un an de la renunţarea la fumat. În acest sens, dsa a arătat că, potrivit anchetelor epidemiologice, între 2004 şi 2011, numărul fumătorilor adulţi a scăzut de la 36% la 22%, lucru obţinut în principal prin creşterea preţului pachetelor de ţigări. Profesorul Bogdan a mai făcut referire la necesitatea de a realiza profilaxia secundară şi de a proteja populaţia de fumatul pasiv, pledând pentru interzicerea totală a fumatului în locurile publice.
   Dl prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, a atras atenţia asupra faptului că România se află pe primul loc în Europa în privinţa mortalităţii evitabile, din care jumătate este cauzată de bolile cardiovasculare. Reducerea acestora necesită, pe lângă intervenţia medicală, şi politici publice pe termen mediu şi lung. Dl conf. dr. Ioan Coman, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, a afirmat că boala cardiovasculară poate fi controlată nu doar prin educarea cardiologilor, ci şi prin implicarea factorilor politici, a celor mediatici şi a asociaţiilor de pacienţi, opinând că un milion de pacienţi cardiovasculari pot face un lobby mai eficient decât 1.000 de cardiologi. Dl prof. dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă, a subliniat rolul medicilor de familie şi din alte specialităţi în informarea corectă a pacienţilor cu privire la prevenţie şi tratament, apreciind această activitate ca nesatisfăcătoare.
   În fine, dl dr. Şerban Negru, preşedintele Asociaţiei OncoHelp, a amintit faptul că unii factori de risc majori ai cancerelor şi ai bolilor cardiovasculare – fumatul, alimentaţia hiperlipidică asociată cu obezitatea şi sedentarismul – sunt superpozabili. În consecinţă, unele cancere şi bolile cardiovasculare ar putea fi combătute şi printr-un stil de viaţă sănătos.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.