Vineri, 27 mai 2011, în sălile „Titulescu“, „Madgearu“ şi „Brâncuşi“, aferente Complexului ROMEXPO, va avea loc – aşa după cum am anunţat deja – cea de a treia gală organizată de săptămânalul nostru. Între momentele cultural-artistice ale acestui eveniment, un loc aparte îl ocupă spectacolul Teatrului „Metropolis“ cu piesa „Peşte cu mazăre“, de dr. Ana-Maria Bamberger, conferenţiar la Catedra de Anatomie patologică a Universităţii din Hamburg. În afara operei ştiinţifice şi a lucrării dramatice menţionate, dsa este autoarea şi a altor piese de teatru, care s-au bucurat de succes de public şi aprecieri ale criticii de specialitate, în ţară dar şi peste hotare, precum: Noiembrie (debut, 2003), Belvedere, Portretul doamnei T (Premiul UNITER, 2007), Totπul e joc ş.a. La Gală, rolurile din „Peşte cu mazăre“, vor fi interpretate de dnele Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu.
 "> Gala „Viaţa medicală“ 2011 - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Gala „Viaţa medicală“ 2011

de Dr. M. M. - apr. 8 2011

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe