Newsflash
Știri

Galerie foto: A fost pus în funcțiune primul centru de vaccinare anti-COVID mobil

de Florentina Ionescu - apr. 22 2021
Galerie foto: A fost pus în funcțiune primul centru de vaccinare anti-COVID mobil

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut ieri o vizită la centrul mobil de vaccinare anti-COVID din comuna Afumați, județul Ilfov. La finalul vizitei, șeful statului a făcut câteva declarații.

În localitatea Afumați din județul Ilfov a fost deschis ieri centrul mobil de vaccinare împotriva COVID-19, pe care l-a vizitat Klaus Iohannis.

„Astăzi am văzut împreună primul centru de vaccinare mobil în funcțiune. Este o nouă etapă a campaniei de vaccinare în care am ajuns. Suntem foarte aproape de capacitatea pe care ne-am dorit-o, de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte mulțumit de cum a decurs campania de vaccinare până acum și pregătirile pentru această etapă s-au făcut într-un timp record. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros să văd că deja multă lume vine efectiv la vaccinare. Când am ajuns la intrare deja au fost câteva zeci de persoane care abia așteaptă să intre la vaccinare”, a declarat președintele României la finalul vizitei.

centru mobil de vaccinare anti COVID-19 comuna Afumati Ilfov (2)

Acesta a mai spus că astfel de containere vor fi folosite în toate locațiile unde este nevoie de vaccinare de acest tip:

„Se face, pur și simplu, fără programare și oamenii pot veni direct în comuna lor la centrul de vaccinare. Vom continua cu campania de vaccinare, se vor deschide noi centre, vom găsi noi modalități prin care să venim noi în întâmpinarea cetățeanului care dorește să se vaccineze, este extrem de important”. 


Galerie imagini (13)


Notă autor:

Sursă imagini: MApN

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe