Mă opresc doar la un citat asupra relaţiei durere–suferinţă: „Trebuie să fie stabilită o distincţie între durere şi suferinţă. Sub termenul de durere, se înţelege în esenţă consecinţa unei leziuni fizice somatice care nu se limitează la teritoriul afectat; în timp ce, sub termenul de suferinţă, este vorba de o leziune deopotrivă fizică dar de asemenea psihologică, morală, socială sau chiar spirituală. Se vorbeşte în acest caz de «durere globală» implicând întreaga fiinţă. Totuşi, dacă durerea devine persistentă, durabilă, intensă, rebelă, există în acest caz o intricare strânsă între organicitatea leziunii fizice cauzale şi consecinţele sale emoţionale şi afective asupra reacţiilor individuale. Acesta este aspectul pluridimensional al durerii cronice.“ (op. cit. p. 180). Profesorul Lazorthes consideră această „intricare strânsă“ o ambiguitate nosologică. Adică, durerea şi suferinţa ar avea într-o serie de cazuri o origine comună. Ceea ce nu explică însă ignorarea sau eludarea suferinţei ca entitate distinctă. O divagaţie necesară: ambiguitatea nosologică este mult mai frecventă decât s-ar putea bănui, încât nu este o exagerare alăturarea sa tarelor generale ale vocabularului medical. Îndeosebi sindroamele „suferă“ de ambiguitate nosologică, inclusiv cele descrise de dată recentă. De pildă, sindromul metabolic (atestat în 1988) este denumit de OMS sindromul rezistenţei la insulină, deşi circulă doar prima denumire. Ca să nu mai vorbim de numeroasele reformulări ale definirii sindromului, ca şi despre corelaţii dintre cele mai insolite ale factorilor de risc cuprinşi în sindromul metabolic şi diverse boli (sau patologii, cum se spune adesea, deşi patologia umană e una singură). Pe deasupra, sindromul a fost adoptat în toată lumea, fără să se ţină seama de particularităţile etno-culturale, ceea ce înseamnă globalizare în toată regula. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.