Newsflash
Știri

Hub de promovare a sănătății mintale, la Institutul de Psihiatrie Socola

de L. Budin - iul. 12 2022
Hub de promovare a sănătății mintale, la Institutul de Psihiatrie Socola

Primul hub de promovare a sănătăţii mintale va fi operaţionalizat în octombrie, cu prilejul „Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola”, a informat managerul Institutului, dr. Cristina Elena Dobre.

Potrivit managerului Institutului, citat de Agerpres, medici specializaţi în psihiatrie, neurologie, medicină de familie, dar şi psihologi, fizioterapeuţi, asistenţi medicali şi asistenţi sociali din ţară şi străinătate vor participa la lucrările ediţiei din acest an a „Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola”. Manifestările se desfăşoară la Iași, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, şi vor fi transmise şi online.

creier-sanatate-mintala

Prin acest hub ne propunem să oferim un cadru complex şi unitar dedicat promovării sănătăţii mintale, să diseminăm în spaţiul medical, universitar şi în mass-media toate informaţiile legate de combaterea răspândirii concepţiilor, atitudinilor şi comportamentelor dăunătoare pentru sănătatea mintală şi, în final, să promovăm un model de conduită şi un model de viaţă sănătos ce vor reduce riscul de apariţie a bolilor psihice”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre.

Pe parcursul a şapte zile, circa 100 de lectori vor prezenta cele mai noi informaţii în psihiatrie şi în disciplinele conexe, având în vedere o abordare holistică a pacientului, cu efecte benefice asupra stării de sănătate şi cu un impact major în ceea ce priveşte reintegrarea socială.

Vor fi organizate trei manifestări, evaluate cu credite EMC de către Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Psihologilor din România.

Punctul central al manifestărilor, conferinţa naţională „Tradiţia în progresul învăţământului şi cercetării”, se va desfăşura în perioada 29 septembrie - 01 octombrie.

Conferinţa va fi precedată de Şcoala de Vară „Repere Interdisciplinare în Psihiatrie”, ediţia a-VI-a, în perioada 26 - 27 septembrie, şi de cursul preconferinţă „Sănătatea mintală şi echipa terapeutică”- 28 septembrie.

Materialele prezentate în acest context vor fi integrate într-un volum, a mai spus dr. Cristina Elena Dobre.

Noi dovezi despre modul în care COVID distruge țesutul cerebral

Câte locuri oferă UMF Craiova pentru anul universitar 2022-2023

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe