Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Incendiu la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Nu sunt victime

Viața Medicală
Dorina Novac miercuri, 23 iunie 2021, ora 10:29

Un incendiu a izbucnit, marți seara, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași, informează Ministerul Sănătății.

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii, zona ATI.

Spitalul Sfânta Maria
Sursă imagine: sfmaria-iasi.ro

Potrivit Ministerului Sănătății, incendiul a fost lichidat. Acesta s-a manifestat într-un salon, pe o suprafață de aproximativ 15 mp.

„A fost verificat etajul patru, nu sunt raportate victime la acest etaj. De la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii - 3 aparținători și 4 cadre medicale) care au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile. Au fost verificate etajele superioare, nefiind identificate victime”, a precizat sursa citată.

Din ultimele informații transmise Ministerului Sănătății, în total au fost evacuate 30 de persoane, astfel: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparținători.

Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu. Pacienții au fost relocați în incinta spitalului.

Etichete: incendiu spital ati ministerul sanatatii victime

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.