Newsflash
Știri

INSMC Pediatrie: a fost renovat ambulatoriul de specialitate

de L. Budin - mar. 11 2022
INSMC Pediatrie: a fost renovat ambulatoriul de specialitate

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu” a inaugurat ambulatoriul de specialitate din cadrul INSMC Pediatrie, care a fost renovat cu sprijinul partenerilor.

Lucrările au fost începute în septembrie 2021, iar investiția fost de peste 600.000 de euro, se arată într-un comunicat. 

insmc-renovare

Cu o suprafață totală de peste 800 mp, ambulatoriul cuprinde 15 cabinete pentru consultații medicale din sfera pediatrică (Oftalmologie, Dermatologie, Endocrinologie, ORL, Neurologie, Psihiatrie, Psihologie, Explorări Funcționale Respiratorii, Genetică, Stomatologie, Pediatrie, Cercetare/Pediatrie, Cardiologie), o cameră pentru prematuri, un cabinet recoltări analize, un cabinet EEG/EKG, recepția, 2 săli de așteptare, 6 grupuri sanitare, 3 holuri, 2 vestiare și o chicinetă pentru cadrele medicale, o sală pentru depozitarea deșeurilor medicale, o cameră pentru operatori centrală telefonică. A fost creată și o cameră de sterilizare pentru Stomatologie.

Sprijinul a venit din partea Fundației Mereu Aproape, alături de Bebe Tei și Fundația Fan Courier.

Ambulatoriul de specialitate, unde se fac anual peste 60.000 de consultații medicale, pentru zeci de mii de copii din toată țara, este acum complet renovat, recompartimentat și dotat cu aparatură medicală specifică fiecărei specializări medicale.

Noul spațiu creat și dotările aferente acestuia vor permite un flux de lucru eficient al întregului personal medical, alinierea circuitelor medicale la normele epidemiologice în vigoare și vor asigura copiilor condiții moderne de îngrijire, se mai arată în comunicat.

 Renovarea și utilarea acestui spațiu sunt un pas important și de mare ajutor spre atingerea unor standarde moderne în ceea ce privește serviciile medicale oferite de echipa medicală multidisciplinară de excepție. Atât spațiul, cât mai ales aparatura medicală pe care acum le deținem contribuie la desfășurarea în condiții optime a actului medical  și la bucuria, dar mai ales sănătatea copiilor. Pentru toate aceste beneficii le mulțumim partenerilor care fac posibil acest proiect”, a spus dr. Florin Brezan, medic primar pediatrie, managerul Institutului.

Cabinetele de medicina familiei, renovate și dotate cu echipamente până în iunie 2023

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe