Înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, a reprezentat la aceea vreme un moment important pentru cercetarea medicală românească.

Profesorul Cantacuzino fondase și conducea „Laboratorul de Medicină Experimentală” încă din 1901, de când fusese numit profesor la Facultatea de Medicină din București.

Citește și: Semnificaţia medico-istorică a unei aniversări: Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”

Acest laborator, pe lângă activitățile didactice și științifice, a avut drept sarcină, în 1904, prepararea serului antistreptococic și a serului antidizenteric, două premiere pe atunci, de strictă necesitate pentru medicina românească.

În Monitorul Oficial din 16 iulie 1921, a fost publicată Legea privind înființarea Institutului de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, votată de Parlament si promulgată de Regele Ferdinand I la 13 iulie 1922, cu Decretul nr. 3068. Sediul acestuia a fost stabilit în 1924, într-o nouă locație, construită alături de Institutul V. Babeș.

„Prin produsele și serviciile oferite într-un secol de existență, Institutul Cantacuzino a avut ca principal obiectiv grija pentru sănătatea oamenilor. Deși a trecut prin furcile caudine ale schimbărilor, s-au găsit mereu oameni de calitate, cu minți luminate și suflet mare pentru a-i menține calea spre același ideal: Binele aproapelui!”, au precizat reprezentanții Institutului.