Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Institutul Inimii din Cluj-Napoca, dotat cu aparate noi de ventilație

Viața Medicală
Florentina Ionescu miercuri, 18 noiembrie 2020, ora 11:13

Cinci noi aparate de ventilație ajung la Institutul Inimii, într-un moment de importanță critică, în contextul epidemiologic actual.

Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca a anunțat că își completează aparatura necesară în această perioadă critică cu cinci noi aparate de ventilație mecanică.

Insitutul Inimii-donatie-ventilat

Donația generoasă este oferită de o bancă din România și a extins dotarea secției A.T.I. cu aparate de ventilație conform standardelor în vigoare, facilitând accesul bolnavilor, adulți sau copii, la îngrijirea de care au nevoie, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

Din donația de 334.000 de lei oferită au fost achiziționate direct de către Institut patru aparate de ventilație mecanică staționare. Aceeași instituție bancară a mai donat și un aparat de ventilație noninvazivă Trilogy 100 ce poate fi utilizat pe durata transportului pacienților. Toate aparatele sunt de ultimă generație, având marele avantaj de a deține module adaptate atât pentru copii, cât și pentru adulți, potrivit sursei citate.

Institutul Inimii-donatie-aparateventilat

În acest moment, cele 18 locuri de ATI sunt prevăzute cu aparate de ventilație, standardul fiind de un aparat pentru fiecare loc existent în secție. În 2019, din cei peste 6.800 de pacienți internați, mai mult de 1.400 au necesitat intubație mecanică.

Anul acesta, în condițiile pandemiei COVID-19, numărul acestora din urmă a crescut foarte mult, prin preluarea cazurilor tratate în mod normal de spitale devenite între timp unități COVID-19, dar și prin agravarea patologiilor care se adresează pentru tratament și îngrijire Institutului Inimii.

„Noile achiziții sunt vitale într-o perioadă de suprasolicitare a resurselor pe care le deținem, umane sau logistice. Suntem recunoscători pentru donația primită, în această primăvară, un gest care constituie un semn de încredere din partea unei instituții prestigioase, precum Banca Transilvania. Ne concentrăm, acum, pe gestionarea cât mai eficientă a situației cu totul speciale prin care trecem cu toții, personal medical și pacienți, deopotriv”, a declarat Florin Crișan, managerul Institutului Inimii.

De la declanșarea epidemiei de COVID-19, echipa Institutului Inimii lucrează constant la îmbunătățirea circuitelor pentru managementul pacienților, astfel încât eventualele riscuri de expunere să fie eliminate. Institutul continuă să deservească toate urgențele din zona sa de competență, activitatea sa decurgând normal, cu toate limitările impuse de măsurile preventive pentru combaterea măsurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Etichete: institutul inimii cluj boli cardiovasculare Niculae Stăncioiu aparate de ventilație ventilație mecanică

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.