Newsflash
Știri

Institutul „Marius Nasta” are o nouă unitate ATI pentru pacienții cu COVID-19

de Dorina Novac - mai 12 2020
Institutul „Marius Nasta” are o nouă unitate ATI pentru pacienții cu COVID-19

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București beneficiază de un nou compartiment de Anestezie și Terapie Intensivă dotat cu șapte paturi, șapte ventilatoare și 40 de injectomate.

Potrivit unui comunicat de presă, pentru a asigura un plus de siguranță atât pentru pacienți cât și pentru personal, noua unitate medicală este dotată cu un sistem ce permite menținerea unei presiuni negative în spațiu.

unitate ATI

Zona de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) dispune și de o cameră specială ce asigură izolarea pacienților care necesită asistența ATI și au dublă înfecție TB-COVID-19, practic încăperea dispune de filtre separate ce permit asistența pacienților severi cu infecții asociate, care se pot izola de cei care sunt infectați doar cu SARS-CoV-2.

„Noul compartiment ATI este destinat în acest moment pacienților infectați cu SARS-CoV-2. (...) Știu că de obicei este bine ca atunci când vorbești de lucruri pozitive, să menții o notă pozitivă, dar îmi aduc aminte că în 2019, la începutul anului, Institutul Marius Nasta a avut o problemă serioasă pe care am semnalat-o de la bun început și anume infecția cu acinetobacter în ATI. Atunci am simțit și mai acut nevoia de o zonă nouă de ATI”, a declarat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

noua unitate ati

Noua unitate ATI inclusă în structura Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este prevăzută și cu sisteme de ventilare cu filtru HEPA pentru decontaminarea aerului și generator propriu.

„Ca medic anestezist, îmi dau foarte mult seama că în profesia noastră, timpul, dotarea și, bineînțeles, priceperea personalului fac diferența între viață și moarte. (...) Acum sunt bucuros că avem și un spațiu care respectă circuitele și dotarea necesare unei zone de Anestezie și Terapie Intensivă dintr-un spital care tratează pacienții cu afecțiuni respiratorii în anul 2020”, a declarat conf. dr. Radu Stoica, șeful secției ATI din Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe