Newsflash
Știri

Între cazul Călin și clanurile de breaking news

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iul. 20 2018
Între cazul Călin și clanurile de breaking news
Un eveniment nefericit în domeniul sănătății a cutremurat România. Un nou deces înainte de a ajunge la doritul transplant a zguduit mass-media și a adus nenumărate talk-show-uri. Călin, un tânăr pacient propus pentru transplant pulmonar, deși a dorit și a luptat să trăiască, nu a mai apucat. Este al doilea pacient care a decedat în Institutul „Marius Nasta” din București într-o săptămână, cu deosebirea că primul a fost un pacient care posttransplant era într-o fază terminală. Călin era un candidat care adunase bani cu o perseverență demnă de admirat, indusă de absența unui sprijin material real din partea statului.
Aparent, sunt două etape ale unei situații de urgență maximă, care deconspiră însă racile vechi și noi ale sistemului. Competiția pentru obținerea unui plămân, pentru prelungirea vieții în aceste situații este disperată. Nu este o problemă pur românească. În toate țările care au făcut progrese în domeniu se știe că numărul de donatori este mult mai mic decât cel de potențiali primitori. În plus, incompatibilitățile mai filtrează și ele, reducând și mai mult numărul de potențiali transplantați.
Mai este un concept dureros și uneori neprelucrat corect de media: toată lumea vede transplantul ca pe un gest radical, vindecător. Nimeni nu vorbește însă despre suferințele posttransplant pulmonar, unde de la complicațiile imediate la cele la distanță sunt pași foarte mici, uneori parcurși extrem de rapid. Aceste complicații nu sunt puține, ele generând suferințe succesive pacienților, total surprinși de prezența lor, pentru că nimeni nu le-a explicat că pot apărea. Pe de altă parte, orice caz care se pretează pentru o astfel de intervenție ar trebui pus pe lista de transplant încă de la început, ceea ce ar face ca listele de așteptare să devină fără sfârșit.
Cu mare tam-tam s-a deschis un centru de transplant pulmonar, primul din țară, la București. Într-o lume a orgoliilor medicale și chirurgicale s-a intrat în linie dreaptă într-o competiție directă între clanurile medicale constituite și aparent pregătite pentru a transplanta primul pacient. Solicitați atunci de televiziuni și de presă odată cu pregătirea pentru primul centru alocat acestui moment, opiniile emise de experții români au creat reverberații importante în mass-media, generând implicații și parteneriate politice, atitudini și păreri emise de cel puțin trei miniștri ai sănătății.
Societatea Română de Pneumologie, prin grupul său de experți, a participat la aceste întâlniri și a semnalat la acel moment că nu doar actul în sine chirurgical, care se face într-o echipă mixtă, cu un specialist fie el austriac sau german, este important, ci și îngrijirea postoperatorie ulterioară, care este vitală pentru supraviețuire. S-a tot repetat ulterior în presă că acest grup se opune unor astfel de intervenții în țară, că există interese de a se face operațiile în afara țării, că vindem plămâni.
Tot atunci am reacționat și în nume personal, arătând, ca urmare a experienței acumulate, după ce am vizitat în 1996 în scop formativ un astfel de centru posttransplant de la Insbruck, că se impun clinici posttransplant concentrate, unde la orice oră să se poată face bronhoscopii, biopsii transbronșice, investigații bacteriologice și virusologice detailate, ședințe de reabilitare, investigații imagistice etc. Acestea trebuie să aibă o dotare de ultimă oră și specialiști dedicați doar acestui capitol din pneumologie.
Plimbarea pacientului posttransplant nu este o soluție nici măcar de criză, deoarece complicațiile posttransplant imediate, adesea acute sau chiar grefate pe comorbidități asociate cronic, pot fi devastatatoare dacă nu se intervine rapid. Numărul de cazuri de români cu transplant efectuat în străinătate a crescut vizibil în ultimii ani. La fel și numărul celor respinși prin propuneri tardive, din cauza lipsei unui donator congruent sau a unor deficiențe administrative. Concomitent, lista de doritori de transplant cu indicații medicale care adesea sunt puse tardiv a crescut și crește în continuare exponențial.
Acum încep să se vadă problemele generate de precipitarea în înființarea unui prim centru de transplant românesc. Pe de o parte există asaltul bolnavilor români care au aflat de acest centru, majoritatea nepermițându-și din punct de vedere financiar să apeleze în străinătate la astfel de intervenții, iar pe de altă parte apar presiunile din partea pacienților care, deși au fost refuzați în alte centre cu tradiție din motive medicale bine întemeiate, își încearcă norocul în stil românesc la această nouă „stea” medicală apărută la București, cu speranțe uneori deșarte pe care apoi le transmit presei.
Nu în ultimul rând, a început pelerinajul pacienților deja operați care trebuie să facă reabilitarea într-un spital, consulturile pneumologice în altul, iar dacă (Doamne ferește!) fac o complicație infecțioasă, în al treilea. În acest moment nu există nicio unitate medicală care să poată să ofere toate aceste servicii la un loc. Nici chiar Institutul „Marius Nasta” nu are suficientă expertiză și dotare ca să depaneze astfel de cazuri, el nefiind un spital multidisciplinar. Blamările nu au încetat să apară. S-au rediscutat vini, responsabilități. Transplantul este un subiect interesant, are conotații politice și are (sau ar trebui să aibă) o implicare majoră a statului.
În săptămâna cazului Călin, nu întâmplător, pentru că există o altă pasiune a televiziunilor de a arăta la știri de „cancan” eternele conflicte între clanurile de romi (știre importantă de breaking news care face audiență la români), a fost transmis un reportaj despre o asemenea confruntare. Scena se desfășura la vedere între două clanuri (să-mi fie cu iertare că nu le-am reținut numele), unde cu mic cu mare reprezentanții „demni” ai acestei etnii ce se bucură de ierarhii și conduceri împărătești aruncau de la distanță cu ce le venea la îndemână într-o mașină de poliție reprezentând autoritățile statului. Această mașină stătea la distanță, cu alarma în funcțiune. Era și un polițist acolo care se transformase în spectator după ce trăsese trei focuri de avertisment, fără vreun efect vizibil pentru combatanți.
A fost o neputință vizibil afișată, care semăna cu ceea ce se întâmplase în cazul (sau cazurile) de transplant pur românesc. Poate ar trebui să facem, în actualele condiții, două lucruri. Pe de-o parte să lămurim pacienții că transplantul pulmonar nu este o joacă și că nu înseamnă decât în puține cazuri o vindecare absolută. Aici mă gândesc și la un bolnav cu pneumopatie interstițială difuză care, deși merge bine, mă întreabă la fiecare consult: „Ce fac doctore, continui sau mă transplantez?”. În al doilea rând, trebuie să lăsăm deoparte orgoliile, partidele medicale sau politice, clanurile de interese și să disciplinăm această activitate de transplant pulmonar, unde în niciun caz nu trebuie să ne izolăm de lumea medicală exterioară, de clinicile reputate, de liderii din străinătate din acest domeniu, de circuitul de donatori. Autoritățile ar trebui să urgenteze nu doar construcția marilor spitale regionale, ci și a unor clinici dedicate unor activități specifice, cum sunt și cele de transplant.
Oare politicienilor noștri nu le-ar sta mai bine, în istoria țării, în calitate de ctitori de spitale, în loc de ctitori de biserici, catedrale (care s-au înmulțit peste măsură)? În aceste decizii majore de strategie într-un domeniu așa de fragil și bine cultivat, mană cerească pentru presă, nu ar trebui să fie consultate asociațiile profesionale, într-un dialog continuu cu Ministerul
Sănătății și cu autoritățile medicale?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe