Acasă » ACTUALITATE » Știri
Jean-Paul Belmondo
Madeleine KARACAŞIAN
joi, 18 aprilie 2013
Idol al mai multor generaţii de cinefili,
legendă vie a cinematografiei franceze, Jean-Paul
Belmondo a împlinit 80 de ani la 9 aprilie. S-a născut în suburbia pariziană
Neuilly-sur-Seine, în familia unui celebru sculptor neoclasic, Paul Belmondo,
membru al Institutului Franţei, şi a unei pictoriţe. Încă din adolescenţă, l-a
pasionat sportul; a practicat boxul, vreme îndelungată, ca amator. Apoi, a fost
tentat de cariera artistică, îndreptându-se spre Conservator, unde a intrat după
un prim eşec. În acea epocă, a putut fi văzut în spectacole cu piese clasice,
de exemplu, în rolul lui La Flèche, servitorul lui Cleant din „Avarul“ de
Molière. Dar a obţinut doar o singură menţiune, terminând studiile în 1956. Pe
scenă a mai jucat în „Vicleniile lui Scapin“, „Îmblânzirea scorpiei“, „Medeea“,
„Cezar şi Cleopatra“, „Oscar”, interpretând doar roluri nesemnificative.
În 1957, a debutat în cinematografie. A
jucat în vreo zece filme până în 1960, când Jean-Luc Godard l-a impus cu „A
bout de souffle“ (Cu sufletul la gură), în rolul tânărului sărac Michel, care şi-a
luat ca model personaje întruchipate de Humphrey Bogart. Născut odată cu „Noul
val“, devine una din emblemele acestuia, schimbând imaginea tradiţională a
junelui prim. Prin fizic, dar şi prin tehnica sa de joc, a permis amestecul
genurilor, abordând drama, tragedia ca pe o comedie, cu o dezinvoltură în care
se amestecă indisociabil cinismul şi sinceritatea, componente ale unui anume
romantism. Pare să poată juca orice, până în 1963 fiind solicitat să
colaboreze în Franţa şi în Italia, cu regizori faimoşi.
Peter Brook îl distribuie în „Moderato
cantabile“, alături de Jeanne Moreau. În „La Ciociara“, ecranizare a romanului
semnat de Alberto Moravia, Vittorio de Sica îi oferă rolul tânărului
intelectual de stânga, omorât de nemţi, în ultimul Război Mondial, după ce se
îndrăgostise de eroina principală (Sophia Loren). Jean-Pierre Melville îi
rezervă rolul titular din „Léon Morin, prêtre“, un tânăr preot inteligent şi
altruist, care, în timpul ocupaţiei germane, încearcă să aducă pe un drum moral
o tânără văduvă, militantă de stânga.
Regizorul Philippe de Broca îi deschide lui
Bebel, cum este alintat Belmondo, un alt drum, de cascador îndrăzneţ în
„Cartouche“, aventurile unui haiduc din secolul al XVIII-lea, urmărit de poliţie,
dar scăpat datorită iubirii Claudiei Cardinale. Meritau văzute cascadoriile, pe
care le făcea mai târziu (1970) şi în „Les Mariés de l’an II“ (Mirii anului
II), o savuroasă comedie cu aventuri istorice din acelaşi secol, filmată în
România, Belmondo venind la Bucureşti împreună cu iubita lui din acea vreme,
actriţa elveţiană Ursula Andress. Şi în „L’Homme de Rio” (Omul din R.), face
singur cascadoriile unui tânăr soldat aflat în permisie, dar care se implică în
furtul unei antice statuete braziliene. Astfel, a devenit junele prim cel mai căutat
al cinematografiei franceze.
Godard i-a oferit tinerei vedete prilejul de
a realiza un rol pe măsura aşteptărilor publicului – cel al personajului
principal din „Pierrot le fou“ (P. nebunul). Era odiseea unui romancier
plictisit şi a iubitei sale (Anna Karina), într-un joc etern al dragostei şi morţii,
cei doi fiind urmăriţi de gangsteri implicaţi în trafic de arme şi comploturi
politice. Film major al Noului val, la lansare interzis celor sub 18 ani pentru
„anarhism intelectual şi moral“, a fost considerat un precursor al genului road movie.
A urmat un film după bestsellerul lui Larry
Collins şi Dominique Lapierre, „Paris brûle-t-il?“ (Arde Parisul?), o frescă
istorică a ultimelor zile ale celei de-a doua conflagraţii mondiale, în care
generalul german Dietrich von Choltitz (jucat de Gert Fröbe) nesocoteşte
ordinul lui Hitler de a rade Parisul de pe hartă. Jean-Paul Belmondo este în
fruntea unei strălucite distribuţii internaţionale: Charles Boyer, Alain Delon,
Kirk Douglas, Yves Montand, Anthony Perkins, Simone Signoret, Orson Welles ş.a.
Actorul se maturizează, dar intră, din punct
de vedere psihologic, în star system,
mulându-şi cariera după imperativele comerciale. Fizicul ce contrazice
canoanele farmecului şi frumuseţii, roluri care subliniază fragilitatea existenţială
în contrast cu o vitalitate anarhică fac din Belmondo o vedetă populară, unică,
un actor carismatic. Lucrează cu cei mai renumiţi regizori francezi, care îl
distribuie în roluri diverse: hoţ în „Le Voleur“ şi „Hold-up“, cultivator de
tutun în „La Sirène du Mississippi“ (Sirena de pe M.), gangster în „Borsalino“,
scriitor modest în „Le Magnifique“, cascador în „L’Animal“, măscărici în „Le
Guignolo“; iată doar câteva dintr-o lungă listă din anii ’70–’90. Face o excepţie
prezenţa lui în rolul lui Henri Fortin/Jean Valjean din „Les Misérables“,
povestea inspirată de romanul lui Victor Hugo.
După aproape trei decenii, se întoarce la
teatru. Pe scena de la Théâtre Marigny din Paris, este aplaudat în „Kean“,
adaptarea lui Jean-Paul Sartre după piesa lui Alexandre Dumas, în rolul celebrului
actor britanic shakespearian, un adevărat Don Juan al Londrei secolului al
XIX-lea. Spectacolul marca o cotitură aşteptată şi necesară în cariera acestui
actor important care trecuse de 50 de ani. În 1990, joacă la acelaşi teatru un
rol celebru în „Cyrano de Bergerac“ de Edmond Rostand, în regia lui Robert
Hossein, un adevărat triumf; machiorul său din ultimele trei decenii, Charlie
Koubesserian, i-a fixat faimosul nas fals.
A urmat o pauză cinematografică şi teatrală,
în urma unui accident vascular cerebral. În 2009, a revenit pe ecrane cu filmul
„Un Homme et son Chien“, un remake după celebrul „Umberto D“ al lui Vittorio De
Sica – povestea unui pensionar rămas fără acoperiş deasupra capului, care vrea
să-şi pună capăt zilelor. Vedeta şi-a publicat autobiografia, intitulată
„Trente ans et vingt-cinq films“, în care aminteşte şi faptul că, în perioada
1963–1966, a fost preşedinte al Sindicatului Actorilor Francezi.
Foarte îndrăgit de publicul de pretutindeni,
s-a bucurat de onoruri franceze şi internaţionale, printre altele fiind răsplătit
cu gradul de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului, promovat ulterior Ofiţer,
apoi Comandor. În 2010, Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles i-a
conferit un premiu pentru întreaga carieră.
