„Dacă ar fi să numesc
cea mai mare realizare din viaţa mea, probabil ar fi influenţa pe care am
avut-o asupra tratamentului bolnavilor cardiaci şi chirurgiei cardiace din
România.“ (Dr. Marius Barnard)
Lansarea
cărţii Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui. Amintirile unui chirurg
legendar de Simon Norval şi Marius Barnard (traducere de Daniel
Constantinescu, Martin S. Martin, Anca Constantinescu, Mihaela Farcaş şi Andrei
Constantinescu; prefaţă de Daniel Constantinescu) a avut loc la librăria
Humanitas Cişmigiu, în prezenţa a doi dintre traducători, doctorii Daniel
Constantinescu şi Martin S. Martin, amfitrion fiind Gabriel Liiceanu.
Daniel
Constantinescu a amintit că Marius Barnard a devenit cunoscut în România în
împrejurări legate de vieţi omeneşti care trebuiau salvate prin operaţii pe
cord, apoi a vorbit despre primul transplant cardiac şi următoarele, realizate
de echipa condusă de Christiaan Barnard, la Groote Schuur Hospital din Cape
Town, în 1967. Din păcate, supravieţuirea nu era foarte lungă deoarece nu se
descoperise medicaţia imunosupresoare cu adevărat eficace, care să elimine
rejetul grefei. În România, pe vremea aceea, chirurgia cardiacă era într-o
stare de plâns, după ce fusese iniţiată şi dezvoltată de doctori mari,
capabili, vestiţi – Hortolomei, Setlacec. În opinia lui Daniel Constantinescu,
ea a decăzut apoi deoarece a fost dată pe mâna unor persoane fără experienţă
chirurgicală – ministrul sănătăţii, care făcuse studii despre arsuri în Uniunea
Sovietică, apoi un alt lider politic, consilierul lui Ceauşescu în probleme de
sănătate. Mortalitatea postoperatorie era foarte mare, de aceea bolnavii, adulţi
sau copii, se adresau clinicilor din Franţa, Germania, Anglia, Italia, iar după
primul transplant cardiac, şi în Africa de Sud, unde costul era de zece ori mai
mic şi rezultatele spectaculoase. Marius Barnard s-a întrebat ce se întâmplă cu
chirurgia cardiacă în România dacă oamenii vin în Africa de Sud să se opereze şi
a făcut prima vizită la noi, ca turist. A hotărât apoi să vină cu propria echipă
(chirurg, anestezist, tehnician de pompă) şi să opereze la Spitalul Fundeni,
ceea ce a schimbat mult în bine soarta chirurgiei cardiace şi a bolnavilor de
la noi.
Dr.
Daniel Constantinescu a amintit vizita sa împreună cu dr. Martin Constantinescu
(devenit Martin S. Martin după emigrarea în SUA) la Cape Town, unde au operat
sub îndrumarea lui Marius Barnard. Datorită chirurgului sud-african, s-a născut
un sistem operator în România, a spus vorbitorul.
Referindu-se
la volum, dr. Martin S. Martin a spus că el cuprinde viaţa unui cetăţean al
Africii de Sud, prieten al României. Întorcându-se la anul 1967, vorbitorul a
evocat competiţia strânsă dintre centrele de chirurgie cardiacă pentru
realizarea primului transplant de cord la om. Dificultăţile cu care se
confruntau erau de a identifica şi selecta cel mai bun donator, dar şi
barierele medico-legale şi morale legate de definiţia morţii. Cine a fost câştigătorul?
Surpriza a venit dintr-un loc neaşteptat, Cape Town, de la echipa lui
Christiaan Barnard. El a câştigat lozul cel mare, gloria. Faima sa a fost uriaşă.
A ales celebritatea, cu interviuri în presă şi la cele mai cunoscute
televiziuni, vizite în toată lumea, invitat de şefi de state. Dar chirurgii
americani l-au tratat cu ostilitate, până la sfârşitul vieţii, mai ales că,
indiferent unde dădea declaraţii, nu menţiona niciodată numele lui Norman
Shumway, cel care inventase şi perfecţionase tehnica transplantului, după zeci
de ani de muncă în laboratorul experimental, şi de la care învăţase ceea ce ştia,
în cei trei ani de specializare la clinica acestuia. Marius, care nu era nici
el amintit în interviurile fratelui său, a ales să-şi continue activitatea în
spital, a muncit, a dezvoltat metode operatorii noi, a avut contribuţii majore
la dezvoltarea chirurgiei cardiace.
Dr.
Martin S. Martin a opinat că frânele pentru România în acest domeniu au fost
lipsa cronică de suport financiar şi tehnic, izolarea completă a medicilor
români de centrele în care se făceau progrese, pe care nu le cunoşteau, şi
incompetenţa conducerii. În această situaţie, în anii ’70, situaţia chirurgiei
cardiace în România era la fel cu cea din Europa anilor ’50. „Îmbunătăţirea a
venit prin miracolul pe care l-am trăit prin ajutorul pe care Marius Barnard
l-a oferit benevol în vizitele sale în România, care a dus la renaşterea
chirurgiei cardiace“, a spus dr. Martin. „S-a zbătut să pună ordinea logică a
procesului operator, metodele care să prevină riscurile şi complicaţiile.
Trecea din sală în sală, dădea sfaturi, supraveghea. Ne exprimăm recunoştinţa
pentru această mare personalitate pe care am avut norocul s-o cunoaştem şi cu
care am avut norocul să lucrăm“, a mai adăugat vorbitorul.
„Nu
e povestea unei fapte obişnuite, ci o poveste excepţională, despre progresele
realizate în rândul speciei umane“, a spus Gabriel Liiceanu. Transplantul
inimii la om a însemnat pentru umanitate cam ce a însemnat ajungerea omului pe
Lună. „Ce simte un chirurg cardiac când operează pe cord deschis, cu circulaţie
extracorporală? Toracele gol înspăimântă, dar, după ce inima e pusă la loc, are
senzaţie de putere infinită, că poate repara pe oricine. (…) Vizitele lui
Marius Barnard au reuşit să sincronizeze chirurgia cardiacă din România cu cea
mondială, iar traducătorii cărţii au trăit în direct sincronizarea“, a
concluzionat Gabriel Liiceanu.
Lansarea
s-a încheiat cu un moment emoţionant, un film din care ne vorbeşte chiar
autorul şi eroul cărţii, Marius Barnard. Iată mărturisirea lui: „Aş fi dorit să
fiu împreună cu voi astăzi, dar vă asigur că suntem împreună în spirit. Motivul
pentru care nu pot să vin este că am 86 de ani, un cancer cu care lupt de 17
ani şi îmi este imposibil să călătoresc. Sunt foarte fericit însă să fim
împreună chiar şi aşa. Aceasta nu este prima carte despre noi publicată în
România. După primul transplant cardiac în 1967, lumea întreagă ştia despre
clinica de chirurgie cardiacă condusă de fratele meu Chris, care a făcut primul
transplant cardiac. Evident, o mulţime de pacienţi şi rude de-ale lor erau în
nevoie disperată de tratament pentru boli cardiace. Astfel că am primit o
scrisoare de la o doamnă din România, Cecilia Sămărghitan, care ne întreba dacă
putem să efectuăm o intervenţie chirurgicală fiului ei, Horia, căruia i se
refuzase operaţia în Europa. Astfel s-a hotărât să vină în Africa de Sud şi noi
am acceptat să-l operăm. (…) S-a refăcut complet după operaţie, apoi a plecat
înapoi în România. După aceea, Cecilia a scris cartea intitulată Inima fiului meu. După aceasta, am
primit foarte multe scrisori din România şi am început să operăm copii. La un
moment dat, am avut peste o sută de copii din România pe lista de aşteptare.
Unul din doctorii cu care am corespondat cel mai mult era dr. Daniel
Constantinescu. Împreună cu el, am decis că ar fi o idee bună să vin în România
şi să operez bolnavii acolo. Am ajuns în România cu paşaport de Africa de Sud;
România era una din ţările pe care o persoană din Africa de Sud n-avea voie să
le viziteze. Când am aterizat cu Inez, soţia mea, eram foarte îngrijoraţi
pentru că n-aveam viză. Această grijă s-a transformat în bucurie când am văzut
că în sala de aşteptare sosiri erau cel puţin 60 de persoane care veniseră să
ne spună Bun venit! Am fost foarte
fericit să fiu în mijlocul lor şi ei m-au primit cu multă căldură. A doua zi am
mers la Spitalul Fundeni şi cu prof. Pop D. Popa am decis ce urma să facem. Eu
am decis că voi aduce o echipă cu care să începem să operăm în România. Aceasta
a fost experienţa mea românească. (…) Am avut o viaţă minunată şi, dacă ar fi să
mă gândesc la cele mai importante momente din viaţă şi la cele mai importante
experienţe, cred că una din cele mai mari realizări este contribuţia pe care am
adus-o la chirurgia cardiacă din România. Poporul român m-a tratat foarte bine;
este un popor minunat, prietenos şi generos şi aş dori să termin scurta
expunere spunând (sper să pronunţ corect): La
mulţi ani, inimă! Mulţumesc foarte mult“.
Ce
mai putem adăuga? Mulţumim foarte mult, Marius Barnard!