Newsflash
Știri

Lauri la aniversare

de Conf. dr. farm. Carmen LIMBAN - apr. 12 2012
Lauri la aniversare
   Ziua de 30 martie 2012 a fost una de sărbătoare a farmaciei româneşti, cu încărcătură emoţională, în care a fost aniversat, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani, distinsul prof. dr. farm. Dumitru Dobrescu. Membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor de farmacologie, farmacist şi medic alopat şi homeopat – sunt doar câteva dintre titlurile academice şi profesionale ale sărbătoritului. Personalitatea dsale, valoarea activităţii ştiinţifice şi profesionale, contribuţiile inovatoare în domeniul farmacologiei alopate şi homeopate reprezintă adevărate repere, recunoscute în lumea academică naţională şi internaţională.
   Simpozionul aniversar a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti – Facultatea de Farmacie şi Asociaţia Cadrelor Didactice din Facultatea de Farmacie Bucureşti, sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, a Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România şi a Colegiului Farmaciştilor din România. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Facultăţii de Farmacie din Bucureşti şi a reunit personalităţi marcante ale vieţii medicale româneşti, cuvântul de deschidere fiind rostit, cu emoţie şi condescendenţă, de către prof. dr. farm. Dumitru Lupuliasa, decanul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti şi preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. În continuare, a luat cuvântul prof. dr. Ion Fulga, prorector al UMF „Carol Davila“ şi şeful Catedrei de Farmacologie şi farmacoterapie din cadrul Facultăţii de Medicină, care a transmis un cald omagiu, în numele acad. Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, şi din partea Senatului universităţii.
   Sărbătoarea a continuat cu citirea mesajului transmis de acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, şi apoi cu discursurile susţinute de prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. farm. Sorin Leucuţa şi prof. dr. farm. Constantin Mircioiu, din partea Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România şi a decanilor Facultăţilor de Farmacie din Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Timişoara, Târgu-Mureş şi Arad, subliniind contribuţia remarcabilă a sărbătoritului, care şi-a dedicat întreaga viaţă pentru dezvoltarea medicinii şi farmaciei româneşti, împletind armonios cele două profesii, medic şi farmacist.
   La simpozion au mai participat cadre didactice ale facultăţilor de Farmacie, foşti studenţi, farmacişti din diverse domenii de activitate – învăţământ, cercetare, producţie, autorităţi, firme private – a căror formare şi conduită umană au fost influenţate de personalitatea Profesorului, precum şi actuali studenţi.
   Viaţa şi opera prof. dr. farm. Dumitru Dobrescu au fost prezentate cronologic de conf. dr. farm. Simona Negreş, cu accent pe principalele realizări din fiecare perioadă de activitate. În laudatio adus de prof. dr. farm. Marius Bojiţă, acesta a subliniat faptul că întreaga activitate a Profesorului Dobrescu reprezintă un reper de pregătire profesională, de cercetare ştiinţifică şi de viaţă, care a marcat generaţii de farmacişti şi de medici.
   Cuvântul rostit de personalitatea aniversată a captivat atenţia auditoriului şi a fost o lecţie de viaţă pentru toţi cei prezenţi. Apoi, într-o atmosferă destinsă, prietenoasă, s-au depănat amintiri, crâmpeie de început de carieră, s-au adresat gânduri frumoase, s-au dedicat poezii; am fost martorii unor revederi surpriză cu colegi de generaţie, prof. dr. Gheorghe Litarczek şi prof. dr. Sava Dumitrescu.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe