Newsflash
Știri

Majestatea Sa Margareta, mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

de Dorina Novac - mai 8 2020
Majestatea Sa Margareta, mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

Voluntarii și personalul angajat al Societății Naționale de Cruce Roșie din România sărbătoresc astăzi, 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii.

Potrivit unui comunicat de presă al organizației, voluntarii și angajații Crucii și Semilunei Roșii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni în situații de urgență, de la dezastre naturale la războaie civile.

În cei 157 de ani de existență, Crucea Roșie și Semiluna Roșie s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat. Anul acesta, de la începutul pandemiei, voluntarii și angajații au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor în nevoie.

_Crucea_Rosie_Semiluna_Rosie

„În această zi aniversară, aducem un omagiu celor 14 milioane de voluntari și personalului angajat din cele 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie care sunt implicați și fac tot ce le stă în putere pentru a sprijini comunitățile afectate de pandemia COVID-19. Fiecare voluntar de Cruce Roșie, merită aplauzele noastre și vă încurajăm pe toți, în data de 8 Mai, să aplaudați împreună cu noi eforturile lor”, scrie sursa citată.

Ziua_Mondiala_Crucea_Rosie_Semiluna_Rosie

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, care este și preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii.

„Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sprijină, în fiecare an, peste 160 de milioane de oameni aflați în zone de conflict, afectați de criză sau de dezastre naturale. Voluntarii și personalul angajat sunt activi zilnic la nivel mondial, iar ziua de 8 Mai reprezintă momentul în care ei sărbătoresc aportul lor la viața comunităților mari și mici, ajutând oamenii să aibă o viață mai sigură și mai demnă”, afirmă Majestatea Sa Margareta în mesajul său.

Domnia Sa a precizat și despre activitatea membrilor societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie de pe tot întinsul globului în lupta cu COVID-19.

„Este o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar văd atât de multă solidaritate, speranță și dăruire, nu numai în rândul voluntarilor Crucii Roșii Române, ci și al milioanelor de voluntari și angajaţi din întreaga lume. Această solidaritate ne va ajuta să depășim perioada de grea încercare prin care trecem.

Transmit cele mai calde mulţumiri şi admiraţia mea oamenilor care fac posibilă misiunea Societății Naționale, voluntarilor și angajaților noștri, pentru devotamentul, curajul, implicarea şi munca lor neobosită precum și donatorilor generoși”, afirmă Custodele Coroanei.

Din anul 1863 până în 2020, Mișcarea de Cruce și Semilună Roșie este principalul mijloc de intervenție umanitară la nivel mondial.

Mesajul Majestatii Sale


Notă autor:

Sursă imagine: Crucea Roșie România

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe