Acasă » ACTUALITATE » Știri
Managerul spitalului de boli infecțioase, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită.
Prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Sfânta Parascheva" din Iași, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, anunță Mediafax. Medicul de la Iași este una dintre cele mai active figuri publice, apărând zilnic pe posturile TV cu relatări despre cazurile de infectare cu coronavirus.
Magistrații Curții de Apel au menținut pedeapsa principală pronunțată în primă instanță, dar au modificat pedeapsa complementară. Astfel, dacă la prima instanță dr. Carmen Dorobăț nu avea voie nici să predea, nici să dețină o funcție publică, acum i-a fost interzis să predea într-o instituție de învățământ, publică sau privată, pe o perioadă de 5 ani.
Gheorghe Dorobăț, soțul ei, a fost și el condamnat în același dosar de luare de mită, în urma unui flagrant ce a avut loc în anul 2015. El a primit o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 3 luni, tot cu suspendare. De asemenea, nu are dreptul de a preda și nici de a deține o funcție publică.
În condițiile date, dr. Carmen Dorobăț poate deține în continuare funcția publică de manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.