Ordinul „Mihai Viteazul“ este cea mai înaltă decoraţie militară a României, echivalentă cu Victoria Cross sau Medal of Honor. Încă de la înfiinţare (26 septembrie 1916), ordinul a fost acordat ofiţerilor pentru fapte deosebite de vitejie în timp de război. În Primul Război Mondial, au fost acordate doar 293 de exemplare din clasa a 3-a a Ordinului (clasele superioare fiind rezervate ofiţerilor cu grade înalte).
Medicii români care au participat la cele două războaie mondiale aveau propriile lor decoraţii, strict rezervate serviciului sanitar. Ca non-combatant, era oricum extrem de greu ca un medic să fie propus pentru Ordinul „Mihai Viteazul“. Şi totuşi, au existat cinci medici români şi unul străin care au primit această distincţie pentru curajul lor, care de multe ori a depăşit graniţele profesiei medicale. Din fericire, decretele regale de acordare a ordinului (din care cităm mai jos) ne permit, în cele mai multe cazuri, să reconstituim povestea acestor oameni remarcabili.
Primul dintre ei este locotenentul- medic Romulus Popescu din Regimentul 1 Vânători. În timpul ofensivei române din Transilvania, în 1916, el se distinge în bătălia de pe Muntele Alion, când „prin ploaia de gloanţe a pansat peste 200 de răniţi“.
În septembrie 1916, este decorat şi sublocotenentul-medic în rezervă Mircea Bruteanu de la Spitalul Mobil al Armatei a II-a Române. El se distinge în timpul retragerii, când „mai întâi a scăpat din mâinile inamicului două trenuri cu răniţi iar în alte împrejurări a salvat 250 de răniţi şi un tren cu provizii. Ieşind din atribuţiile sale, s-a dus cu o locomotivă sub focul inamicului, salvând un număr de vagoane încărcate cu automobile“.
Al treilea medic decorat cu acest înalt ordin militar este locotenentul- medic în rezervă Constantin Pop, încadrat la serviciul de triaj al gării Iaşi. În timpul bătăliei de la Predeal din 1916, el preia personal comanda companiei sale de infanterie, după ce toţi ofiţerii fuseseră ucişi sau răniţi grav şi „a condus-o cu energie la asalt, respingând inamicul. De asemeni, a desfăşurat cu mare zel munca de combatere a bolilor contagioase din iarna anului 1916–1917“.
Primul medic decorat în al Doilea Război Mondial este căpitanul- medic Constantin Cosma din Batalionul 16 Vânători de Munte. În cazul lui, decretul de acordare a ordinului merită citat integral: „Pentru eroismul de care a dat dovadă în sângeroasele lupte duse de acest batalion în zilele de 24–27 septembrie 1941, când postul de comandă a batalionului de vânători de munte fusese încercuit de inamic. Din proprie iniţiativă, porneşte la contraatac cu o mână de oameni adunaţi în grabă de la comanda grupului şi pionierii de întărire, reuşind să pătrundă în flancul şi spatele inamicului şi să recucerească tunurile pierdute ale divizionului de tunuri munte. Întors la batalion, ia conducerea dreptei contraatacului, care pornea cu rămăşiţele a două companii, să cucerească pentru a treia oară marginea satului dinspre inamic, reuşind să ocupe liziera de nord. Batalionul fiind din nou copleşit de forţe numeroase, medicul-căpitan Cosma Constantin s-a gândit la ultimii săi răniţi căzuţi în aceste contraatacuri, încercând să-i salveze. A fost prins de inamic, iar a doua zi, la reocuparea satului, a fost găsit împuşcat“.
În 1946, este decorat şi căpitanul-medic Gheorghe Arsenescu din Regimentul 11 Dorobanţi. Din păcate, în cazul lui, decretul nu specifică şi motivele acordării ordinului.
Nu ştim nici povestea singurului medic străin decorat cu „Mihai Viteazul“. Maiorul-medic în rezervă Rudolf Bockmann din Detaşamentul 408 Artilerie de Asalt a primit ordinul în septembrie 1943, în contextul rezistenţei disperate a trupelor române şi germane încercuite în peninsula Crimeea.
Desfiinţat de comunişti în 1947, Ordinul „Mihai Viteazul“ a fost reactivat oficial în anul 2000. Deşi nu a fost acordat niciodată de atunci, există posibilitatea ca, în viitor, şi alţi medici militari, care se vor distinge în operaţiunile internaţionale în care Armata română este implicată, să se alăture celor şase eroi decoraţi în secolul trecut.
