MEDICII ŞI POLITICA în Dictionnaire historique des Médecins – Larousse (2)

   Câteva precizări, nu din precauţie şi nici din laşitate (deşi îmi amintesc de vorbele unui mare profesor de odinioară: „Mulţi ar fi laşi dacă ar avea curaj“), ci întru clarificarea obiectivelor urmărite în acest serial. Nu înainte de a observa că dicţionarul doctorului Michel Dupont, deşi reprezintă o sursă de date adesea de negăsit în alte dicţionare, este extrem de sărac în biografii ale medicilor din Estul european. Altminteri, nu lipseşte nicio regiune a globului şi aproape nicio perioadă fastă din evoluţia medicinii diferitelor popoare. Să fie în cauză doar vicisitudinile istoriei? De o ignorare deliberată nu poate fi vorba, ci probabil de absenţa unor referinţe sau precaritatea celor pe care autorul le-a avut la îndemână. (...)

Şi totuşi, pentru perioada când medicina românească era europeană, aşa cum magistral a demonstrat eminentul chirurg Dan Setlacec (în cele două volume ale sale, model în materie de documentare şi stil ştiinţific; cu nicio frază de prisos) includerea în dicţionar doar a patru medici români, cu greşeli sau date sumare, este greu de explicat. Am semnalat în „Viaţa medicală“, imediat după apariţia dicţionarului, această regretabilă omisiune. Care continuă, inclusiv în enciclopedii importante şi de aceea, probabil, va urma un articol cu această temă.

   Dar să revin la obiectivele urmărite în acest serial: mai întâi o continuare a celor cinci biografii amânate din articolul precedent, apoi, câte ceva despre episodul cel mai întunecat din Istoria medicinii – medicii nazişti, în număr de 57 în dicţionarul doctorului Michel Dupont. Finalul serialului va fi luminos, pentru că voi evoca trei genii care au deschis calea către medicina secolului al XX-lea. (...)