Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Mesajul CMR, cu ocazia Zilei Naționale a Donatorului de Organe

Viața Medicală
Dorina Novac vineri, 16 iulie 2021, ora 13:19

Colegiul Medicilor din România cere, prin intermediul mesajului transmis cu ocazia Zilei Naționale a Donatorului de Organe, soluții urgente pentru creșterea numărului de transplanturi în țara noastră.

În fiecare an, la 16 iulie, este marcată Ziua Națională a Donatorului de Organe. Scopul acestei inițiative este transmiterea mesajelor de susținere și încurajare a pacienților (transplantați sau aflați încă pe listele de așteptare), dar și a donatorilor de organe și a familiilor care au acceptat donarea.

mesaj cmr
Sursă imagine: Agentia Nationala de Transplant // Facebook

„Astăzi, de Ziua Națională a Donatorului de Organe, le transmitem recunoștința noastră tuturor celor care au avut puterea ca, din durerea lor, să salveze și să dăruiască viață. Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre transplantul de organe. Însă, activitatea de transplant nu poate funcționa dacă nu există organe care să fie transplantate. Un rol pe cât de dificil și delicat, pe atât de important în această activitate le revine coordonatorilor de transplant, care trebuie să convingă aparținătorii pacienților în moarte cerebrală să fie de acord cu donarea de organe.”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor din România ( CMR) cere identificarea și implementarea urgentă a unor soluții pentru creșterea numărului de transplanturi în țara noastră și pentru a le da astfel o șansă la viață pacienților aflați pe listele de așteptare pentru acest tip de intervenții.

„Este nevoie, pe de o parte, de o creștere a numărului de acorduri obținute de la aparținători pentru prelevarea de organe de la pacienți aflați în moarte cerebrală, iar pe de alta, de creșterea numărului de spitale în care activitatea de identificare și declarare de donatori să se desfășoare corespunzător, respectiv de dotarea acestora cu secții ATI adecvate și acreditate pentru a menține în condiții fiziologice donatorii aflați în moarte cerebrală”, se mai arată în mesajul CMR. 

Reprezentanții CMR au subliniat că donarea de organe și, implicit, transplantul sunt departe de a se desfășura optim în România, pentru că pe listele de așteptare sunt tot mai mulți oameni care au nevoie de un organ, iar donatorii sunt insuficienți.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant, în anul 2020 au fost 66 de donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe și țesuturi și s-au realizat în România: 53 de transplanturi de ficat, 120 de transplanturi renale, 4 transplanturi de cord, 1 transplant de plămân, 46 de transplanturi de cornee și 85 de proceduri de transplant de țesuturi osoase.

De asemenea, de la donatori în viață au putut fi realizate: 9 transplanturi de ficat (două dintre ele realizate într-o unitate sanitară privată) și 54 de transplanturi renale (trei dintre acestea fiind realizate într-o unitate privată).

Etichete: CMR Ziua Nationala a Donatorului de Organe donatori de organe transplanturi

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.