Newsflash
Știri

Mesajul președintelui României, la deschiderea anului universitar de la UMF București

de Florentina Ionescu - oct. 5 2021
Mesajul președintelui României, la deschiderea anului universitar de la UMF București

Președintelui României, Klaus Iohannis, a participat ieri la ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

În discursul pe care l-a avut ieri la ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022, la UMFCD, președintele României a amintit că prestigioasa instituție de învățământ are „o tradiție de peste 160 de ani” și că „aici s-au format generații întregi de medici care au contribuit la îmbunătățirea sistemului național de sănătate”. 

ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022 umf carol davila bucuresti
Foto: www.presidency.ro

„Sunt convins că voi, cei tineri, medicii de mâine, veți face ca sistemul nostru de sănătate să fie tot mai aproape de nevoile pacienților”, a spus Klaus Iohannis.

În alocuțiunea sa, președintele României a amintit și de perioada grea prin care trece țara noastră, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Medicii, rezidenții și, de multe ori, studenții din universitățile de medicină și farmacie au fost în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, riscându-și sănătatea și chiar viața. Iar pentru asta, vă mulțumesc!”, a adăugat șeful statului.

El le-a mai spus studenților care au decis să onoreze vocația de medic că și-au asumat o răspundere uriașă, și anume protejarea vieților omenești: „Aceasta vă obligă să învățați și să fiți la curent cu inovarea medicală pe întreg parcursul carierei”.

Tot referitor la pandemie, șeful statului a punctat existența epidemiei de fake news cu care se confruntă țara noastră.

„Din nefericire, în ultimul an, pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, prin care ani și ani de formare medicală au ajuns să fie contestați în baza unor opinii fără fundament științific sau chiar în baza unor dezinformări deliberate care circulă pe rețelele de socializare. Această epidemie de fake news a pus la îndoială eficiența vaccinurilor obținute prin metode perfecționate de-a lungul anilor. Toate acestea fac munca dumneavoastră – deja grea – mai dificilă decât ar trebui. (...) Trebuie să facem mai multe eforturi pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze că cercetarea medicală și farmaceutică se bazează pe rigori științifice mai înalte chiar decât în alte domenii, pe o verificare meticuloasă a datelor și pe o monitorizare continuă a pacienților”, a mai spus președintele României în alocuțiunea sa de ieri, publicată integral pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe