Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Ministerul Sănătăţii, abilitat să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă

Viața Medicală
Dorina Novac vineri, 12 noiembrie 2021, ora 11:05

CNSU a aprobat abilitarea Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării metodologiei de administrare în unităţile de învăţământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă.

teste de saliva

„Se abilitează Ministerul Sănătății în vederea elaborării procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ”, se arată în Hotărârea nr. 102, adoptată joi de CNSU.

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat luni că primele teste rapide COVID-19 cu probă de salivă, destinate testării elevilor, ar urma să ajungă în şcoli în a doua parte a săptămânii viitoare, scrie Agerpres.

El a menționat că până atunci, Ministerul Educaţiei a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin în elaborarea unei proceduri pentru administrarea acestor teste.

„Chiar dacă sunt proceduri simple de administrare a acestor teste, am văzut în ţările occidentale - şi apropo, testele din lotul 1 sunt teste utilizate în Germania, în Franţa şi în Portugalia - am văzut că ele pot fi chiar autoadministrate de elevi şi chiar de către elevi cu vârsta mică. Însă acest lucru trebuie să se facă sub supravegherea unui adult, acel adult trebuie să beneficieze de un instructaj minim şi e vorba de adulţi care sunt în şcoli. Fac apel încă o dată la colegi să aibă disponibilitate pentru a vedea aceste instrucţiuni. Atunci când ele vor fi disponibile din partea Ministerului Sănătăţii, Ministerul Educaţiei le va transmite, în aşa fel încât săptămâna viitoare, când vor veni testele, să ştim exact de câte ori pe săptămână, de două ori pe săptămână foarte probabil, şi cum vor trebui administrate”, explica Sorin Cîmpeanu, potrivit sursei citate.

Etichete: CNSU ministerul sanatatii teste de saliva

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.