Newsflash
Știri

Ministrul Rafila: Am propus inițial o renunțare etapizată a restricțiilor

de Florentina Ionescu - mar. 15 2022
Ministrul Rafila: Am propus inițial o renunțare etapizată a restricțiilor

Ministrul Sănătăţii a declarat astăzi, 15 martie, că a propus iniţial o renunţare etapizată a restricţiilor anti-COVID, dar s-a considerat că nu mai este cazul.

El a mai precizat că decizia ridicării restricțiilor a fost luată în comun, în cadrul Guvernului României. 

Prof. dr. Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a subliniat că nu Ministerul Sănătăţii a decis ridicarea restricțiilor. Specialiștii din Ministerul Sănătății au continuat să recomande câteva măsuri pe care le consideră esențiale în această perioadă, a completat ministrul Sănătății, potrivit AGERPRES:

„Trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătăţii a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecinţa încetării stării de alertă a fost şi anularea acestor restricţii, care au funcţionat pe durata stării de alertă. Noi, din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esenţiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecţiei cu noul coronavirus”.

Chiar dacă numărul de cazuri de COVID-19 a scăzut în România, ministrul Alexandru Rafila a declarat la RFI și:

„Observăm că totuşi câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puţine şi până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenţei de persoane care sunt infectate, atunci în mod evident recomandările noastre sunt în continuare aceleaşi, respectiv utilizarea măştii în spaţiile închise şi mijloacele de transport în comun, evitarea aglomeraţiilor, igiena individuală”.

Potrivit ministrului Sănătății, sunt câteva lucruri care ţin de responsabilitatea individuală, dar trebuie să ţină cont şi de responsabilitatea unei comunităţi care doreşte să rămână sănătoasă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe