Un minunat exemplu despre cum se fac politicile de
sănătate a apărut săptămâna aceasta în The New Yorker, o prestigioasă
revistă americană citită cu aviditate de establishmentul intelectual, artistic şi
politic din Statele Unite. Încep prin a menţiona că revista nu are nimic de-a
face cu una ştiinţifică şi nu are defel un profil medical. Este primul semnal
al abordării inteligente practicate de Atul Gawande (foto), chirurg,
autor celebru şi profesor la Şcoala de sănătate publică de la Harvard. Când
publică texte importante pe teme de politici de sănătate, Gawande nu o face în
New England Journal of Medicine (unde a publicat, dar pe chestiuni strict de
cercetare). Ci foloseşte ca estradă cele mai importante reviste şi cele mai
prestigioase emisiuni TV. Pentru că doreşte să ajungă la urechile celor care
contează, a celor care au influenţă atât guvernamentală, cât şi asupra opiniei
publice. Iar aceştia, de multe ori, nu sunt nici medici, nici oameni de ştiinţă.
Excepţionalitatea textelor lui Gawande stă în
împletirea rigurozităţii ştiinţifice cu filonul narativ care-l face uşor de
urmărit şi comprehensibil oricui. L-am ascultat de câteva ori pe viu şi nu are
nimic din aerele şi morga unui înalt profesor universitar, deşi este în prezent
probabil cea mai importantă voce din sănătatea publică americană (vă recomand
cărţile lui apărute în limba română la editura Humanitas). Articolul din New
Yorker începe în acelaşi stil simplu şi direct: „O avalanşă de îngrijiri
medicale inutile fac rău pacienţilor atât fizic, cât şi financiar. Ce putem
face pentru a stopa fenomenul?“. „Îngrijirea medicală nevaloroasă“ este
denumirea terapiilor şi investigaţiilor inutile, dar totuşi prescrise pacienţilor.
Gawande citează o listă care include efectuarea unui EEG pentru o migrenă sau
CT ori RMN pentru pacienţi cu dureri lombare dar fără alte simptome neurologice
sau stentarea pacienţilor cu boli cardiace stabile. Studiul citat
concluzionează că risipa este imensă: între 25 şi 42% din pacienţii Medicare au
primit cel puţin unul din aceste tratamente/investigaţii inutile.
Risipa nu este doar financiară, dar implică şi
costuri psihologice şi fizice pentru pacient. Gawande dă atât exemple de
comunităţi care, schimbând sistemul de plată al medicilor, au reuşit să scadă
frecvenţa acestor „îngrijiri medicale nevaloroase“, cât şi dileme din practica
proprie în care este nevoit să efectueze intervenţii chirurgicale inutile
pentru pacient la cererea acestuia. Cerere declanşată de anxietate, o anxietate
fertilă pentru creşterea afacerilor medicale, dar complet lipsită de etica şi
moralitatea profesiei medicale. Textul este prea amplu pentru a-l rezuma
integral aici. Concluziile lui sunt interesante şi nu mă pot abţine să nu
privesc admirativ acest mod strălucit de a elabora, comunica şi aplica
strategii de sănătate publică.
De când a început dezgheţul politic dintre Cuba şi
Statele Unite, media americană a descoperit brusc frumuseţile insulei
hispanice. Nu doar trabucurile (pe astea le descoperise oricum de mult), nu
doar muzica unduitoare sau aerul de anii ’50. Acum a descoperit „vaccinul“
contra cancerului pulmonar. Nu e o glumă, poate doar o exagerare alăturarea
termenului vaccin acestui medicament altfel cost-eficient. Cimavax a fost
dezvoltat de Centrul cubanez de imunologie moleculară şi o doză costă doar un
dolar. Cimavaxul este practic un imunostimulant care acţionează asupra
factorului de creştere epidermal cu rezultate demne de luat în seamă: cel puţin
o prelungire cu între 4 şi 6 luni a supravieţuirii pacienţilor cu cancer
pulmonar, iar în cazuri mai puţin grav întârzierea apariţiei metastazelor.
Institutul american Roswell Park Cancer a
preluat deja Cimavaxul şi a iniţiat procesul de aprobare la Agenţia americană a
medicamentului (FDA). Studii clinice au început şi japonezii şi câteva ţări
europene. Valoarea Cimavaxului nu stă atât în cost-eficienţa lui terapeutică,
ci mai degrabă în capul de pod pe care îl reprezintă în încercarea de a
dezvolta un tratament cu adevărat preventiv. Morala întâmplării: creativitatea
cercetătorilor este stimulată mai degrabă de absenţa resurselor, decât de
plenitudinea lor. Cel puţin asta dovedesc rezultatele imunologiei cubaneze,
Cimavaxul nefiind singurul fenomen.
