Acasă » ACTUALITATE » Știri
Modificare privind măsura obligatorie de purtare a măștii de protecție

Printr-o hotărâre de ieri, 2 noiembrie 2020, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus modificarea valorii ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 de la care purtatul măștii devine obligatoriu și în exterior.
Prin această hotărâre a fost actualizată și lista statelor și zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.
În documentul aprobat de CNSU a fost propusă modificarea valorii ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măștii în toate spațiile publice deschise,prin scăderea ratei de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori.
Astfel, CNSU propune ca purtarea măștii de protecție să fie obligatorie în toate localitățile din județele în care incidența depășește 1,5/1.000 de locuitori, iar în județele în care rata de incidență este mai mică de 1,5, purtarea măștii să fie obligatorie în localitățile unde incidența depășește 1,5/1.000 de locuitori.
Mai jos puteți vedea Hotărârea CNSU nr. 51 din 2 noiembrie 2020.