Acasă » ACTUALITATE » Știri
Monitorul Oficial: Lista cu spitalele de suport COVID-19 a fost actualizată

La începutul acestei săptămâni, în Monitorul Oficial al României a fost publicat un Ordin al Ministerului Sănătății prin care se arată ce unități sanitare au fost introduse pe lista spitalelor suport COVID-19.
În Ordin sunt oferite noi informații despre Lista spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și Lista cu spotalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, potrivit acestui Ordin, se va modifica Ordinul ministrului sănătății nr. 555 / 2020 și vor fi introduse câteva spitale pe lista unităților care tratează pacienți cu COVID-19 ori suspecți de COVID-19.
În anexa nr. 3 a Ordinului nr. 555 / 2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus (COVID-19) au fost introduse următoarele spitale:
- La poziția 32 a fost introdus Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș
- La poziția 36 din listă a fost introdus S.C. Spitalul Orășenesc – SRL Videle
- La poziția 42 din listă au fost introduse: Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Spitalul Clinic CF I Witting București, Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de muncă
- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” – secție externă modulară Pipera, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București (structură dedicată pacienților COVID-19), Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie” București (structură dedicată pacienților COVID-19), Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu” București (structură dedicată pacienților COVID-19).
Coloanele din tabelul publicat în Monitorul Oficial reprezintă: spital-suport pacienți COVID-19 pozitiv sau suspecți; maternitate – COVID-19 pozitiv sau suspecți; Unitate de dializă pacienți COVID-19 sau suspecți.