Newsflash
Știri

MS: 2000 de angajări noi în DSP-uri și serviciile de ambulanță

de Dorina Novac - mar. 31 2020
MS: 2000 de angajări noi în DSP-uri și serviciile de ambulanță

La propunerea Ministerului Sănătății (MS), Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate publică şi a serviciilor de ambulanţă.

Conform actului normativ, pe o perioadă determinată de 6 luni, numărul maxim de posturi din cadrul direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de ambulanță se suplimentează cu 2000 posturi.

angajari

Este vorba despre un număr de1000 de posturi pentru direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti și 1000 de posturi pentru serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov.

„Măsura este necesară având în vedere evoluția situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, precum și declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 10 martie 2020. Evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare indică o creştere a numărului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor COVID-19 pozitive, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei care impune nevoia de suplimentare a personalului implicat în aceste activități”, informează Ministerul Sănătății.

În prezent, echipajele operative ale serviciilor de ambulanță sunt implicate atât în transportul pacienților confirmați cu COVID-19, cât și în recoltarea probelor de la persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu.

De asemenea, potrivit sursei citate, personalul direcțiilor de sănătate publică asigură triajul epidemiologic din punctele de trecere a frontierei, monitorizează persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, monitorizează persoanele aflate în carantină, recoltează probe în teren de la persoanele care corespund definiției de caz pentru testare COVID-19.

Ministerul Sănătății precizează că numărul de posturi alocat și repartizat integral prin ordin de ministru pentru direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București este de 3862, iar pentru serviciile de ambulanță județene și Serviciul de ambulanță București-Ilfov este de 11733 posturi.


Notă autor:

Sursa imagine: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe