Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Mulţumim, Marius! Thank You, Sir!

Viața Medicală
Dr. Dora PETRILĂ luni, 28 octombrie 2013
„Good is stronger than evil; love is stronger than hate; light is stronger than darkness; life is stronger than death. Victory is ours, through him who loves us.“
(Desmond Tutu, Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel pentru Pace)

 

   Sunt o cititoare pasionată, aproape înrăită. Autorii mei preferaţi sunt americani contemporani ca J. Katzenbach, N. DeMille, Tamy Hoag, J. Grisham etc. Însă anul acesta am dat peste două cărţi care nu au nimic în comun cu scriitorii mei de elecţie, două cărţi tulburătoare, două cărţi care m-au urmărit zile întregi după ce le-am închis. Ambele vorbesc despre vieţi reale şi dramatice, despre experienţe reale şi ieşite din comun, despre fapte care au schimbat destine şi au deschis căi noi şi fascinante într-un domeniu de activitate ştiinţifică în care dacă intri, nu mai ieşi. Niciodată. Este vorba de chirurgia cardiacă şi de două cărţi pe care le-am citit ca pe două bestselleruri de cea mai bună calitate: Every second counts de Don McRae (netradusă, apărută la Berkley Books, New York, 2006), remarcabilă retrospecţie în istoria chirurgiei cardiace americane, şi Momente-cheie de Marius Barnard (Defining Moments – Zebra Press, Capetown, 2011), publicată de Editura Humanitas (septembrie 2013), tradusă din limba engleză de dr. Martin S. Martin, dr. D. Constantinescu, dr. Anca Constantinescu, dr. Andrei Constantinescu şi Mihaela Farcaş, toţi cetăţeni americani.
   Momente-cheie este cartea autobiografică scrisă de marele chirurg Marius Barnard, pe care cititorii români îl cunosc foarte bine şi nu atât pentru că este fratele lui Christiaan Barnard, autorul primului transplant cardiac uman din lume, cât mai ales pentru că, în afară de calitatea lui de coautor al aceluiaşi transplant, el este pentru noi, românii, un mesia, un îndrumător unic şi dezinteresat, care, între anii 1976 şi 1980, a venit în România comunistă şi a pus pe picioare chirurgia cardiacă, împovărată de o mortalitate inacceptabilă, de lipsuri materiale insurmontabile şi de o tehnică chirurgicală deficitară.
   Marius Barnard s-a născut şi a trăit toată viaţa în Africa de Sud, cea mai mare parte a vieţii lui într-o perioadă dominată de respingătoare politică a apartheidului, contra căruia a luptat fără încetare, până la disoluţia lui completă, atât ca medic, dar şi ca politician, devenit, după ce n-a mai practicat chirurgia, membru al Parlamentului Africii de Sud, instituţie din care şi-a spus răspicat cuvântul în jenanta problemă rasială promovată de guvernele ţării lui. Doar gloria primului transplant cardiac din lume, efectuat în Cape Town, a mai şters din oroarea rasistă pe care politica naţională o susţinea fără jenă.
   Şi-a petrecut copilăria şi liceul în oraşul natal, Beaufort West, făcând parte din clasa socială a „albilor săraci“, tatăl său, reverendul A. Barnard, reuşind cu greu să facă faţă dificultăţilor materiale pe care trebuia să le înfrunte cu patru copii, toţi băieţi. Aşa cum avea să facă şi Marius mai târziu, şi misionarul A. Barnard a luptat contra apartheidului, slujind comunitatea de culoare din cadrul Bisericii Reformate Olandeze şi imprimând credinţa în sufletul celor de culoare, dar şi în cel al propriilor fii.
   M. Barnard a făcut Facultatea de Medicină la Cape Town. „Într-o după-amiază caniculară, secetoasă de vară, spre sfârşitul lui februarie 1945, am ieşit pe uşa din faţa casei în care m-am născut, am mers de-a lungul unei poteci înguste până la poarta din faţă a parohiei, am luat-o la dreapta pe Donkin Street şi m-am îndreptat spre gară. Lăsam în urmă amintirile neplăcute ale secetei, arşiţei şi ale cenuşii de la cărbuni şi mă îndreptam spre o nouă viaţă, spre studii mai avansate, într-o lume foarte îndepărtată de Beaufort West“.
   În 1950 a terminat facultatea şi a plecat (cu soţia) pentru doi ani în Marea Britanie, la specializare, apoi s-a angajat pentru câţiva ani ca medic de medicină generală în Rhodesia. Întors în ţară, M. Barnard a fost angajat chirurg la faimosul spital Groote Schuur din Cape Town, graţie fratelui Christiaan, care lucra deja acolo. A fost cam singurul moment în care fratele mai mare l-a ajutat: ulterior relaţiile dintre cei doi au fost de tip Cain şi Abel, când tensionate, când de-a dreptul reci. Christiaan Barnard dorea să rămână în istorie unicul autor al transplantului din 1967, descris cu lux de amănunte în carte, deşi orice om implicat în chirurgie ştie că o astfel de performanţă medicală nu poate niciodată să fie opera unui singur om. Dar faima e faimă şi ea nu se împarte…
   Pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele chirurgicale, Marius pleacă pe urmele fratelui său, în SUA, la marii chirurgi ai epocii, Denton Cooley şi Michael DeBakey din Houston, Texas. Ultimul nu i-a plăcut; deşi era un mare chirurg, era impulsiv, agitat, vorbea la telefon cu orele, chiar şi când era în operaţie, timp în care ajutoarele trebuiau să aştepte. Marius aştepta cu nerăbdare să-şi termine respectivul stagiu şi să-l părăsească în favoarea lui Denton Cooley, al doilea mare titan al chirurgiei cardiace americane. Din acei ani petrecuţi în America, îşi aminteşte cu neplăcere de drumul de câteva ore cu Greyhound-ul la fratele său Chris, care era la Richmond, la o specializare la dr. Richard Lower, dar şi la dr. Norman Shumway, alt mare gigant al chirurgiei nord-american, care, în acei ani, se pregătea intens pentru transplantul cardiac la om. De la ei avea să înveţe Chris Barnard tehnica transplantului de inimă şi de rinichi. Lui Marius, vizita la Richmond îi lasă o impresie penibilă, Chris arătându-se chiar deranjat: „De fapt, am fost chiar ignorat, deşi făcusem un efort considerabil ca să călătoresc o asemenea distanţă numai ca să-l văd, aşa că m-am simţit, desigur, ofensat şi dezamăgit de lipsa lui de entuziasm la revederea cu mine“.
   Revenirea din America la Groote Schuur Hospital este dezamăgitoare; unde sunt numeroasele săli de operaţie, terapiile intensive ultradotate, unde sunt cele 20 de operaţii pe zi din Houston, Texas? „Am găsit departamentul nostru de chirurgie cardiacă cu totul neadecvat. Guvernul şi consiliul provinciei Cape nu aveau niciun interes în activitatea noastră, bugetul nostru era de plâns şi puţini ştiau de existenţa noastră“. Cu toate acestea, continuă să practice chirurgia cardiacă la Groote Schuur, ocupându-se mai ales de malformaţiile congenitale, care-l pasionau, dar şi de chirurgia experimentală pe câini, în după-amiezile mai libere.
   În decembrie 1967, Christiaan Barnard, ajutat de Marius şi de o echipă întreagă de chirurgi, anestezişti, pompişti, biochimişti şi imunologi, uimeşte lumea întreagă, efectuând primul transplant cardiac la om, după tehnica Shumway-Lower, devansându-i astfel pe americanii de la care învăţase şi care anunţaseră că sunt gata să treacă la transplantul cardiac încă din vara aceluiaşi an, 1967; totul depindea de inima de donator pe care o căutau. Transplantul cardiac din decembrie 1967, din Cape Town, a plasat chirurgia cardiacă din Spitalul Groote Schuur în primul eşalon al clinicilor de profil din lume. Americanii vor efectua primul lor transplant cardiac o lună mai târziu, în ianuarie 1968, prin operaţia efectuată de cel ce pusese tehnica la punct, Norman Shumway în clinica sa din San Francisco. Denton Cooley face al doilea transplant în mai 1968, la Saint Luke’s Hospital din Houston, Texas. Dar, în istoria chirurgiei cardiace mondiale, chirurgii americani au rămas pe locul al doilea, competiţia înlocuirii unei inimi grav deteriorate cu una nouă fiind câştigată de Christiaan Barnard de la Cape Town, Africa de Sud.
   După momentul epocal din 1967, realizarea transplantului, Marius îşi continuă viaţa de chirurg „cardiac“ la Groote Schuur, deşi îi este tot mai greu să facă echipă cu faimosul lui frate, atât de avid de publicitate şi actriţe celebre. „Toanele lui Chris erau neplăcute şi el avea obiceiul nefericit de a şi le vărsa pe echipă, care n-avea nicio vină. N-avea dreptate uneori, dar nu-şi dădea seama ce rău producea. Pretenţiile lui de la rezidenţi erau de asemenea nejustificate şi făceau din ei o echipă de oameni care munceau din greu, dar care erau nemulţumiţi. În sala de operaţii era un chirurg greoi, care se căznea mult şi căruia îi tremurau mâinile. M-am mirat întotdeauna cum de putea să înţepe cu acul unde trebuia; totuşi, cumva, reuşea mereu“.
   Nemulţumit de programul lui operator din clinica condusă de Christiaan Barnard, care-i dădea puţini pacienţi de operat, în 1969, se decide să facă mai multe vizite de supraspecializare în mari centre de chirurgie cardiacă europene. După câteva luni de absenţă, revine la Cape Town şi, printre alţi pacienţi, operează şi o mulţime de copii români care se adresaseră spitalului Groote Schuur din Cape Town pentru corecţia diferitelor malformaţii cardiace de care sufereau. Curios să vadă de ce nu au putut fi operaţi în propria lor ţară, Marius Barnard se decide în 1979 să dea curs invitaţiei unui cardiolog de la Spitalul Fundeni, Bucureşti, care-i tot trimitea bolnavi, dr. Daniel Constantinescu, şi să vină în România. Pentru noi, cei care lucram în chirurgia cardiacă de la Fundeni de atunci şi care eram disperaţi văzând cum ne pierdem bolnavii operaţi pe cord deschis, vizita echipei de la Cape Town a fost providenţială, a fost gura de aer, a fost minunea dumnezeiască ce urma să ne îndrume şi să ne arate pas cu pas ce înseamnă să operezi bine şi eficient, să dai anestezie ca lumea şi să îngrijeşti pacienţii din postoperator la standarde internaţionale. Cât a stat la Fundeni, şi a stat cam câte o lună de trei ori, în trei ani succesivi, Marius Barnard s-a comportat cu noi ca un şef autoritar, intolerant la cele mai mici erori în tehnica chirurgicală sau în îngrijirea postoperatorie. De la el am învăţat, pe calea grea, căci n-a fost deloc uşor să lucrezi cu un şef ultraexigent, care nu cerea nimic altceva decât perfecţiunea, că bolnavul care ne este încredinţat trebuie să reprezinte totul pentru noi. Că nimic nu contează mai mult, nici timpul, nici viaţa personală, decât acel om bolnav, slab şi fără apărare, supus unei mari intervenţii chirurgicale.
   După plecarea lui M. Barnard din România, nimic din chirurgia cardiacă n-a mai fost la fel. Trecusem turning point-ul definitoriu, făcusem pasul decisiv spre chirurgia de bună calitate.
   Există, în viaţa fiecăruia din noi, întâlniri unice, care schimbă nu numai destinul tău, ca doctor, dar şi pe cel al altor sute de persoane. Sute de bolnavi. O astfel de întâlnire a fost pentru noi, medicii din Fundeni, aceea cu marele chirurg sud-african Marius Barnard, care ne-a schimbat tuturor modul de privi medicina şi pacientul şi care a schimbat în aceeaşi măsură şi viaţa a sute de pacienţi, care, începând cu acea perioadă, au putut fi operaţi în România cu rezultatele bune pe care altădată le aşteptam în zadar. Mulţumim, Marius Barnard! Thank you, Sir!
   Ca şi tatăl său, misionarul, considerat un trimis al Domnului pentru a răspândi învăţăturile Bibliei, şi Marius Barnard a plecat să răspândească învăţăturile chirurgiei de calitate în România nu numai la Spitalul Fundeni, ci şi la Clinica de chirurgie cardiacă din Târgu Mureş şi la Spitalul Militar din Bucureşti. A făcut acelaşi lucru în Polonia. În toate aceste locuri, a impus o chirurgie de înaltă ţinută ştiinţifică şi etică, eficientă şi la standardele internaţionale pe care nimeni nu le cunoştea mai bine ca el.
   Demersul recuperator şi mnezic întreprins de autorul cărţii Momente-cheie continuă cu traseul dificil al Golgotei personale. Viaţa de chirurg, cu momentele grele din propria ţară, conflictele rasiale care-i devin tot mai insuportabile, discuţiile în contradictoriu cu şefii de la clinicile sud-africane în care a lucrat şi care-i imputau faptul că a plecat şi a operat în ţări comuniste, discuţiile cu fratele mai mare, toate-i făceau viaţa de chirurg şi mai grea decât este oricum. Singura consolare a rămas familia, care i-a fost întotdeauna aproape. Când s-a retras din profesia de medic, a fost invitat să facă parte din Partidul Federal Progresiv, oponent al Partidului Naţional de la putere, care impusese ca politică de stat apartheidul. Partidul lui îl propune – şi ajunge, după alegerile de rigoare – membru al Parlamentului. A fost un politician la fel de pătimaş ca şi chirurgul care opera altădată cu atâta talent tetralogii Fallot. Precizia chirurgului cardiac s-a împletit foarte bine cu ardoarea omului politic.
   Când a renunţat şi la politică, şi-a transferat pasiunea în domeniul asigurărilor medicale, mai ales a asigurării de boală critică, devenind ambasadorul acestui tip de asigurare în propria ţară, dar – şi mai ales – în străinătate, propagând-o aproape peste tot pe glob, din SUA în Canada, din Europa în Asia. A călătorit enorm şi bine a făcut, pentru că ultimi zece ani din viaţă aveau să-i aducă disperarea şi neliniştea cea mai profundă. Bolnav de cancer de prostată cu numeroase complicaţii, Marius Barnard îşi descrie în carte suferinţa cu o sinceritate aproape brutală, generată, probabil, de apropierea sfârşitului. Sfârşitul unei vieţi formidabile… O viaţă care a avut întotdeauna nevoie de curaj pentru a fi înfruntată, deşi adesea, în operaţiile grele, când în mâna lui stătea viaţa unui om, nu conta dacă era negru sau alb, poate îi era frică. Şi nu se poate să nu-ţi fie puţin frică atunci când răspunzi de omul care şi-a pus viaţa în mâna ta.
   „I learned that courage was not the absence of fear, but the triumph over it. The brave man is not he who does not feel afraid, but he who conquers that fear“, spune un conaţional al marelui chirurg Marius Barnard, Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.