Pare de domeniul supranaturalului – pentru cineva pe care tainele creierului, părându-i-se complicate, nu a căutat să le afle – cum un fapt anodin, o imagine, un sunet, ba chiar şi un miros îi recheamă, dintr-o dată, în amintire, din adâncul sipet al memoriei, întâmplări de multă vreme uitate. „Madlena lui Proust“ este astfel o celebră ilustrare, abuziv invocată, pentru această involuntară readucere în prim-plan a trecutului. (Cum, tapând pe claviatura computerului denumirea prăjiturii muiate în ceai, îl aud mental, câteva secunde, pe Jaques Brel: „Ce soir j’attends Madelaine… Et Madelaine n’arrive pas“…). Am văzut astfel, dintr-o dată, o piaţă largă – Piaţa Trandafirilor (trandafiri atunci prematur întomnaţi), înconjurată de clădirile cu aer medieval ale Palatului Culturii, Turnului cu ceas al Prefecturii, Primăriei din frumosul oraş transilvan Târgu Mureş. În cazul meu, madlena declanşatoare a unor amintiri vechi de peste douăzeci de ani a fost o carte închinată marelui grafician M. Chirnoagă: În preajma lui Marcel, o ediţie îngrijită de colecţionarul de artă Vasile Petrovici, pe care mi-a oferit-o recentul nostru colaborator, dl dr. Puiu Stoiculescu.

   Care este totuşi legătura între părelnic disparatele elemente mnemonice? Iată-le: împreună cu un grup de colegi, între care dr. Grigore Buşoi, dr. M. Pretorian, dr. Al. Gheorghiu, dr. Adrian Restian, dr. Ioan Sita, şi avându-l alături pe regretatul profesor Victor Ciobanu, pe atunci ministru al sănătăţii, participam la organizarea primei Conferinţe Naţionale de Medicină Generală. Profesorul – care predase policlinică medicală – era un susţinător asiduu al generaliştilor, răspunzând astfel nu numai necesităţilor de acoperire teritorială cu medici şi dobândirii de către aceştia a titlului de specialist (aparent, o contradicţie în termeni), dar şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de reevaluare a poziţiei importante în sistemul sanitar a medicului generalist (MG). În aceste condiţii, s-a dorit ca reuniunea să fie una de prestigiu, nu numai prin valoarea  comunicărilor, prin ospitalitatea gazdelor târgumureşene, dar şi prin detaliile organizatorice, astfel încât nivelul înalt atins la primul Congres de Medicină Generală (Bucureşti, 1987) să fie menţinut. Doctorul Pretorian, care se învârtea în lumea artistică a Bucureştiului, a obţinut din partea lui Marcel Chirnoagă promisiunea de a realiza afişul şi copertele programului şi ale volumului de rezumate ale Conferinţei. Şi nu era puţin lucru! Binevoitor, artistul ne-a oferit măsura fanteziei şi talentului său într-o lucrare deosebită, ce nu avea nimic în comun cu similarele din epocă (jalnice reproduceri foto de clădiri, pe hârtie sau carton de calitate inferioară). Pentru a scurta povestirea, desenul era cel care – în integralitatea sa – e păstrat astăzi pe coperta Revistei Medicale Române, păstorită de dl dr. Grigore Buşoi. Afişele şi toate celelalte s-au tipărit, dar, în ajunul reuniunii, când totul era gata, un ins „vigilent“ a constatat că o „mână suplimentară“ apărea în desen, o mână pe care o decodificase ca fiind a Divinităţii, cea care părea astfel să călăuzească în nobila sa misiune demersurile generalistului în apărarea sănătăţii şi salvarea vieţii semenilor săi… Chemări „sus“, acuzaţii, întrebări: de ce macheta nu fusese prezentată „spre aprobare“ (intenţionalitate)? Apoi, după „săpunirea“ obligatorie, decizia de schimbare imediată a lucrărilor de grafică. Dar, de unde alţi bani când bugetul obţinut prin cotizaţiile medicilor, atunci ca şi acum, era şi aşa insuficient; ce explicaţie se putea oferi artistului pentru respingerea lucrării sale, altminteri inteligent şi original realizată? Până la urmă, cineva – nu mai ştiu cine – a găsit soluţia „de mijloc“: „să radem“ mâna Dumnezeirii, renunţând la „misticism“, iar ecorşeul reprezentat să le păstreze numai pe cele „strict necesare“… Din nou, cu diplomaţie, doctorul Pretorian a mediat pe lângă M. Chirnoagă şi, înţelegător, artistul a acceptat modificarea…

   Ideea alcătuirii volumului in memoriam Marcel Chirnoagă i-a aparţinut lui Vasile Petrovici curând după plecarea definitivă a maestrului, survenită la 24 aprilie 2008. Omul care a marcat prin talentul şi creaţia sa grafică jumătatea secolului al douăzecilea era înconjurat de prieteni numeroşi, care – după cum aflăm din „Cuvânt înainte“ – au acceptat, fără rezerve, să scrie propriile amintiri despre omul Chirnoagă. Cu aceeaşi amabilitate au răspuns rugăminţii lui V. Petrovici şi cele două fiice ale maestrului, ambele stabilite în străinătate: Dana Novicki (medic veterinar), în Polonia, Marcela Chirnoagă, în Belgia. Numai că una e să promiţi şi alta să respecţi ceea ce făgăduieşti. Încât, de unde deadline-ul fusese stabilit la două luni, cartea a văzut lumina tiparului după trei ani, cu finanţare din partea iniţiatorului şi fotografii puse la dispoziţie de Zoe Apostolache-Stoicescu, de cele două fiice, de Vasile Petrovici şi de Toma Runcanu. Despre „Marcel Chirnoagă ca părinte“ va scrie Dana Novicki. Deşi mândru de fetele lui şi ale primei sale soţii, actriţa Gina Petrini, „arta a rămas pe primul loc în viaţa lui, iar pe al doilea prietenii…“, îşi va judeca tatăl Dana, nu fără o asprime motivată. Un amplu capitol, bine gândit şi structurat, este cel care poartă semnătura dlui dr. Puiu Stoiculescu: „Uriaşul Marcel Chirnoagă“. În tinereţe, la studii fiind, au locuit împreună în aceeaşi cameră, şapte ani la rând. Marcel a început să deseneze din adolescenţă şi tot de atunci să publice, dar, curând, dosarul său avea să devină un obstacol în devenirea sa artistică. Un frate al tatălui, generalul Platon Chirnoagă, fusese condamnat în contumacie de comunişti; dar nici tatăl, profesor de chimie-fizică la Politehnică (doctorat la Uppsala cu Th. Swedberg, laureat Nobel), decan pe vremea legionarilor, nu prezenta încredere… Autodidact, Marcel citea enorm, învăţase mai multe limbi străine, era tipul nonconformistului, dar tot timpul neutru din punct de vedere politic. A avut mai multe soţii, ultima fiind o tânără profesoară de liceu din Tulcea, Monica Cerchez, cea care i-a vegheat sfârşitul tragic. A trăit intubat, sufocându-se, până a închis ochii. La cererea sa a fost incinerat. Dr. P. Stoiculescu opinează, în încheierea relatării sale, că apogeul profesional al lui Chirnoagă a fost la Bruxelles, când s-a iniţiat o expoziţie cu zece desenatori, între care Dali, Cocteau, Walt Disney şi… Chirnoagă. Vasile Ionescu, fost coleg de facultate (Chirnoagă a studiat matematica şi fizica la Universitatea Bucureşti, apoi a lucrat la Institutul Meteorologic), îşi intitulează amintirile „60 de ani alături de Marcel Chirnoagă“. Dosarul de cadre l-a făcut să-şi piardă repede postul de meteorolog previzionist – stabilea condiţiile de zbor pentru aeroportul Băneasa (companii şi avioane străine!), scrie Toma Runcanu, preşedintele fondator al Societăţii Meteorologice Române; dar tot răul a fost spre bine, cum se spune: Marcel s-a lansat în activitatea artistică. Prima expoziţie – la parterul blocului „Universul“, din strada Brezoianu. Subiectul principal: caii, desenaţi în creion sau cărbune. Succesul a fost urmat de alte şi alte expoziţii şi vernisaje (la sfârşitul cărţii, enumerarea tuturor datelor şi locurilor unde a expus), de obţinerea calităţii de membru al Uniunii Artiştilor Plastici, a unui mic atelier unde, sub oblăduirea maestrului Vasile Kazar, şi-a încercat puterile şi în sculptură. „Acolo a realizat statueta «Maternitate», care o reprezintă pe soţia lui, Gina Petrini, cu prima lor fată în braţe; lucrarea a fost donată Maternităţii Polizu, unde s-a născut Dana.“ Un număr mare de alţi prieteni (ce, cu regret, nu pot fi pomeniţi într-o însemnare de ziar), precum: Dan Erceanu, artist plastic („Era hotărât de stânga, republican şi globalist avant la lettre, un homo universalis al secolului său“); sculptoriţa Elena Surdu Stănescu („Artistul – un mare om, generos, sensibil, cu o intuiţie extraordinară şi o mare dragoste de oameni, o legendă, un model, un ideal“); Ruxandra Garofeanu, a treia sa soţie, critic de artă („Pasional şi timid, orgolios şi modest, raporturile conştiinţei cu universul par a-i fi stat pe prim-plan“); istoricul de artă Petre Oprea, care s-a ocupat de vernisajul unor expoziţii ale artistului; Vasile Parizescu, preşedintele Societăţii Colecţionarilor, el însuşi pictor; istoricul Ioan Opriş; scriitorul Tudor Octavian („Puţini ştiu ce artist instruit era Chirnoagă. Nu doar cult, ci cultissim“), dar mai ales Vasile Petrovici (i-a organizat expoziţii, l-a lansat pe internet, site-ul bucurându-se de succes) nu contenesc, în paginile cărţii, să scrie la superlativ despre calităţile umane şi originalitatea operei acestui mare grafician român. Despre care Alexandru Ghilduş, decanul Facultăţii de Arte Decorative şi Design a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti scrie: „Marcel Chirnoagă este un reper cultural pentru România şi şa fostţ un adevărat prieten pentru prieteni“.

   Mâna Divinităţii, pe care un culturnic ne determinase să o radiem de pe afiş, îi ocrotise destinul artistic!