Newsflash
Știri

O nouă campanie: „Donează sânge! Fii erou!”

de Theodora Şutiu - nov. 5 2019
O nouă campanie: „Donează sânge! Fii erou!”

În perioada 4 - 8 noiembrie, la Palatul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF "Carol Davila" şi la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti se desfășoară campanie de donare de sânge „Donează sânge! Fii erou!”.

 

Campania inițiată de UMF "Carol Davila" își propune ssă contribuie la susținerea și încurajarea acțiunilor de donare benevolă de sânge, dând astfel continuitate campaniei, demarată în urmă cu 11 ani.

 

Potrivit UMF, ultimele statistici privind procentul donatorilor de sânge la nivel național (1,7% din populația României, comparativ cu cca 70% - Austria sau cca 55% - Franța) reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nevoia pregnantă și permanentă de sânge și de preparate sanguine.

 

,,Peste 600 de donatori ne trec pragul în fiecare campanie, aceștia fiind întâmpinați de o atmosferă caldă, relaxantă și propice procesului de donare. Prima interacțiune a acestora se desfășoară cu studenții mediciniștii, care au rolul de a se asigura că donatorii cunosc toate informațiile necesare donării, importanța acestui gest nobil, precum și beneficiile personale și colective pe care le implică. Ne dorim cu adevărat ca acest mediu aparte de donare să stimuleze publicul și să transforme această activitate într-una constantă”au declarat Vlad Soare și Georgiana Șerbănescu - Coordonatori “Doneaza sange! Fii erou!”

Ediția precedentă a adunat 1168 de participanți în cele două centre disponibile, astfel 551 de persoane au avut ocazia să doneze la Facultatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" și 617 la Centrul de Transfuzie Sanguină, cumulând un total de 525,6 de litri de litri recoltați ce au dus la salvarea a 3504 vieți.

Care este procedura de donare?

 Donatorii trebuie să se prezinte la una din cele 2 secții de donare disponibile - Facultatea de Medicină sau Centrul de Transfuzie Sanguină - iar în urma unui control de rutină realizat de specialiști în hematologie, cei care se îndeplinesc condițiile esențiale de admisibilitate vor începe procesul de recoltare. Ulterior, aceștia sunt invitați să se bucure de sprijinul studenților mediciniști, de tombola campaniei, precum și alte beneficii asociate donării.

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

Să fii cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România;

Să ai între 18 și 60 ani;

Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100 kg femeile şi 60 – 120 kg bărbaţii;

Tensiunea arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH;

Să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele luni;

Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie (1 an și jumătate după naștere) sau în perioada menstruală (± 5 zile);

Să nu fi consumat băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării;

Să nu ai/să nu fi avut următoarele: afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, afecţiuni ale tractului genitourinar, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, dermatologice, reumatologice şi imunologice, alergii, intervenţii chirurigicale, boli profesionale, infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne şi encefalopatie spongiforma transmisibilă;

Oricine este considerat eligibil pentru a dona sânge și nu a donat în ultimele 2 luni o poate face în cele două locații puse la dispoziție între 4 și 8 noiembrie: Holul de Onoare al Facultății de Medicină, Bd. Eroii Sanitari, nr. 8 (8:30-13:30) sau la Centrul de Transfuzie Sanguină, Str. Constantin Caracaș, nr. 2 (7:30-13:30).

1 din 10 pacienți din spitalele din România are nevoie urgentă de sânge. Anual, doar 2% din populația României donează sânge, un procent infim raportat la necesităţile stringente ale unui pacient. Aceasta este realitatea cu care România încă se confruntă din cauza lipsei de donatori, ignorând faptul că, în orice clipă, fiecare dintre noi am putea deveni pacienţi sau aparţinătorii unui pacient. În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge, iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieți.

 


Notă autor:

Foto PixaBay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe