Newsflash
Știri

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca sosește în România

de Dorina Novac - mar. 25 2021
O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca sosește în România

Un număr de 48.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge astăzi în România, a anunțat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră, transmite Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

„Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID19 din cadrul Institutului «Cantacuzino» este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman”, informează autoritățile.

transa AstraZeneca

Până în prezent, au fost recepționate 840.400 de doze AstraZeneca, iar din data de 15 februarie, au fost vaccinate 306.250 de persoane.  

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației”, transmite CNCAV.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe