Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

O sută de ani de la descoperirea insulinei

Viața Medicală
Cristina GHIOCA vineri, 4 septembrie 2020

Personalităţi din lumea medicală s-au reunit luni, 31 august, la UMFCD București pentru a marca împlinirea unui secol de la descoperirea insulinei de omul de știinţă Nicolae Paulescu.

20200831_122723Cu acest prilej, a fost anunţat și „Anul Paulescu”, care se va desfășura pe tot parcursul lui 2021.

„Am ţinut să marcăm acest eveniment pentru toate cele care vor fi organizate în viitor fie de Facultăţile de Medicină, fie de Asociaţia Medicală Română, de Academia de Știinţe Medicale sau de Academia Română. Toate vor avea în program Anul Paulescu”, a declarat acad. Constantin Ionescu-Tîrgoviște, pentru Viaţa Medicală.

Academicianul a subliniat că o asemenea descoperire, cum este cea a insulinei, „care se face o dată la o mie de ani”, trebuie mediatizată, iar cel care a descoperit-o trebuie celebrat.

Nicolae Paulescu este probabil unul dintre cei mai mari vizionari. El a descoperit insulina, dar a scris și o serie de cărţi în care vorbea despre suflet, despre importanţa lui în fiziologie”, a subliniat prof. dr. Adrian Restian, în cadrul ceremoniei.

El a argumentat caracterul de vizionar al savantului făcând referire la un manifest semnat de 300 de cercetători americani care vorbesc despre nevoia de a se trece la o știinţă care să meargă „dincolo de materialul care ne-a cam subjugat”.

Etichete: Nicolae Paulescu UMFCD Constantin Ionescu-Tîrgoviște Adrian Restian insulina

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.