Newsflash
Știri

Pacienții care nu se prezintă la serviciile de prevenţie ar putea fi sancţionaţi

de L. Budin - mai 13 2022
Pacienții care nu se prezintă la serviciile de prevenţie ar putea fi sancţionaţi

Pacienții care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi, conform noului contract-cadru din 2023, arată președintele CNAS, Adela Cojan.

Programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate, a declarat Adela Cojan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la o dezbatere pe teme medicale, relatează Agerpres

adela-cojan

Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă «plata per capita». Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm în special pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii, şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (...) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a declarat Adela Cojan.

Președintele CNAS a spus că se încearcă responsabilizarea populației în legătură cu propria sănătate.

Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023”, a precizat Adela Cojan.

Tratament biologic compensat pentru copiii și adolescenții cu dermatită atopică

Director al Corpului de Control din Ministerul Sănătății, urmărit penal

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe