Newsflash
Știri

Pacienții cu hepatita C așteaptă reînceperea programului cu interferon free

de Dorina Novac - ian. 28 2020
Pacienții cu hepatita C așteaptă reînceperea programului cu interferon free

Programul cu interferon free pentru pacienții cu hepatita C nu a fost reluat nici după cinci luni de pauză, atrage atenția Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Potrivit unui apel public lansat de APAH-RO, de la finalul încheierii ultimului contract, în luna august 2019, pacienții nu mai au acces la tratament.

În acest sens, APAH-RO speră la un nivel cât mai înalt de responsabilitate, atât din partea autorităților, cât și a companiilor participante, pentru ca această discontinuitate să nu se prelungească mai mult de 30 de zile.

Din păcate, am anticipat aceast perioadă de pauză, dar sperăm ca lucrurile să fie rezolvate în termene mai scurte decât cele oficiale pentru a grăbi reluarea tratamentului. Să nu uităm de categoriile speciale de pacienți (precum cei care necesită anumite proceduri medicale și au fost depistați în această perioadă) care așteaptă și pentru care timpul este o variabilă esențială în procesul de tratament”, a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

APAH-RO face precizarea că toți pacienții care au intrat în program până la 31 august își vor urma tratamentul fără impedimente, problema apare, însă, pentru persoanele nou diagnosticate, după această dată, care vor trebui să aștepte încheierea noului contract cost-volum-rezultat.

Totodată, potrivit sursei citate, dosarul de analize al celor diagnosticați dar care nu au reușit să intre în terapie până la sfârșitul lui august, este valabil pe o perioadă de șase luni.

Autoritățile competenete (Ministerul Sănătății și CNAS) au anunțat, încă de acum câteva luni, că noul contract va include tratament şi pentru pacienţii care au gradul de fibroză F0 și pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 ani şi până în 18 ani, informează sursa citată. 

Numărul pacienților care va intra în terapie va ajunge la 17.690 de persoane, conform datelor transmise de CNAS.


Notă autor:

Sursa imagine: pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe