Newsflash
Știri

Pacienții tratați în unitatea mobilă ATI de la Timişoara, mutaţi din cauza unei defecţiuni

de Dorina Novac - nov. 18 2020
Pacienții tratați în unitatea mobilă ATI de la Timişoara, mutaţi din cauza unei defecţiuni

DSU anunță că pacienţii cu COVID-19 trataţi în unitatea mobilă de terapie intensivă, amplasată în curtea Spitalului Municipal Timişoara, au fost mutaţi în deplină siguranţă, după ce ventilatoarele au încetat să mai funcţioneze.

În cursul acestei dimineți, personalul medical care operează unitatea mobilă de terapie intensivă din Timișoara a semnalat echipei tehnice a Spitalului Municipal că din cauza unui consum ridicat, presiunea oxigenului din tir scăzuse, cerând acestora să intervină în a remedia problema și anume, să crească nivelul presiunii de pe ieșirea din stocatorul de oxigen care alimentează atât unitatea cât și întregul spital.

pacienti ati timisoara
Sursă imagine: Departamentul pentru Situații de Urgență

„Unitatea Mobilă fiind racordată la rețeaua de oxigen din spital, nu s-a putut crește presiunea, dat fiind faptul că aceasta ar fi însemnat automat, creșterea presiunii oxigenului și în unitatea spitalicească”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Potrivit sursei citate, coordonatorul medical care asigură buna funcționare a tuturor unităților ATI mobile a comunicat departamentului tehnic al spitalului, la momentul instalării unității, că fără o ieșire separată, independentă de cea care alimentează spitalul, și care să beneficieze de regulator propriu, o astfel de situație ca cea apărută noaptea trecută nu ar putea fi soluționată.

„În urma încercărilor de a remedia situația, departamentul tehnic a luat hotărârea  de a racorda unitatea mobilă  la o stație secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afișat alarma de presiune crescută și au încetat să mai funcționeze”, informează sursa citată.

DSU mai precizează că personalul medical care activează în cadrul unității mobile de terapie intensivă a fost nevoit în a muta, în deplină siguranță pacienții, în alte unități sanitare, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienților infectați cu noul coronavirus.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe